31 DECEMBRIE 1938 Hotel-Restaurant Splendid-Parc era situat la intretaierea Caii Victoriei cu strada Stirbei Voda. O cladire frumoasa, compusa din doua aripi, cu sapte nivele. A fost construit in anul 1935, dupa proiectul hotelierului Ion Stanescu (care avea in proprietate si hotelul Regal). Restaurantul se afla la parterul cladirii. Peretii localului erau acoperiti partial cu oglinzi. Beneficia de moderne dotari tehnice. Spre exemplu, mesele - asezate de jur-imprejurul salonului - erau prevazute cu telefon!
Chelnerii erau imbracati in frac, iar picolii - in uniforme albastre, cu nasturi de alama, cravata neagra si sort francez. Astfel, personalul avea o nota de distinctie si eleganta. Nu intamplator, prof. Dimitrie Gusti a ales personalul acestui restaurant sa participe la Expozitia Internationala de la Paris, in perioada iunie-decembrie 1937, unde profesionalismul lor, precum si gastronomia si muzica romaneasca, au fost apreciate de vizitatori.
Oare ce se manca la restaurantul Splendid? Meniul alaturat, servit la reveillon, in anul 1938, este edificator. Informatia ne este completata de marturia unui chelner-memorialist: "preparate reci, preparate din peste, supe si ciorbe, mancaruri gatite si minuturi, fripturi la gratar, legume, salate, branzeturi si preparate de patiserie." Specialitatea casei nu lipsea niciodata din lista de bucate: ghiveciul. Fie ca era ghiveci macelaresc, ghiveci national sau ghiveci calugaresc, bucatarul de la Splendid era de neegalat. Bucatele erau insotite, la recomandarea somelierului, de alese soiuri de vin din podgorii romanesti si straine.
Cine frecventa localul? Politicieni, oameni de afaceri, scriitori, artisti, ziaristi: Constantin Stere, George Bratianu, Constantin Argetoianu, generalul Condeescu - presedinte al stirpei scriitoricesti insotit, de obicei, de Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Donescu, fost primar al Ca