Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La început a fost deviza...

Publicat in Romania Literara, vineri 22 septembrie 2006 ·

Am răsfoit recent noul DOOM, oprindu-mă numai la cuvintele marcate cu asterisc şi la cele cu semnul exclamării. Steluţa e semnul pentru cuvintele nou introduse în dicţionar, care circulă deja de o anumită vreme şi trebuie învăţate şi în scris, cum e, să spunem, bypass. Mai importante pentru mine sunt însă cuvintele cu semnul exclamării, pentru că la ele a apărut o modificare normativă. Şi, cum dezvăţul e mai greu decât învăţul, am zăbovit mai mult la acestea. Aşa am ajuns, după destul de multe surprize lingvistice, plăcute sau nu, la cuvântul motto. E marcat cu semnul exclamării şi ştiam că în precedentul DOOM se recomanda scrierea lui cu un t. Norma n-a putut fi totuşi impusă, aşa că lingviştii, mai toleranţi decât îi crede lumea, au revenit la vechea formă, cea pe care o învăţasem şi eu la şcoală, cu tt. M-am bucurat pentru motto, aşa cum te bucuri pentru un cuvânt la care ţii şi a cărui soartă tipărită nu ţi-e indiferentă. Deşi scriitorii îşi iubesc cuvintele, aşa cum părinţii îşi iubesc copiii, adică fără excepţie, e neîndoielnic că fiecare om de carte are vorbe pe care le preţuieşte în mod deosebit. Iar relaţiile mele cu mottoul sunt foarte vechi şi puternice.

Nu-mi mai amintesc exact când şi de unde am prins acest obicei, dar era o vreme când nu scriam nici un text fără a-i găsi un motto. În liceu, aveam un caiet în care scoteam ce îmi plăcuse sau mă izbise în cărţile citite şi, cum aveam pe atunci o memorie bună, pe multe le reţineam imediat. Ca să nu mai vorbim de nenumăratele versuri învăţate pe dinafară din pură bucurie poetică. Astfel încât aveam întotdeauna o rezervă de fraze impunătoare, numai bune, credeam eu, de pus înaintea unui text. La mai toate lucrările scrise plasam câte un motto. Îmi plăceau, cândva, scriitorii care erau campioni ai mottourilor. Mi s-a părut întotdeauna că e o politeţe faţă de semenii lor întru scris,

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum 50 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum 22 minute
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum 11 minute
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că în octombrie nu o să mai avem vize cu SUA

Wall-Street.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, România nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra în acest an şi în Schengen cu graniţele terestre. "Eu sunt ferm convins că în Schengen terest

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum 2 ore
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

Horoscop pentru săptămâna 13 - 19 mai 2024. Se anunță multă forfotă în sfera profesională pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Relațiile sentimentale îți acaparează atenția și eforturile, find vorba despre chestiuni vechi. Este nevoie să-ți reformulezi opiniile privitoare la iubire, implicațiile ei și felul în care îți manifești sentimentele față de cei dragi. Frămân

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°