Este cea mai răsfăţată când urcă pe scenă şi cântă. Blondă, suavă, strălucitoare, cu aer de top model, zici că Anna e un personaj de pe covorul roşu. Aşa e la fiecare recital, prinţesa scenei. La final, după flori şi aplauze, prinţesa nu mai zâmbeşte. Îşi trage pe ea un palton ponosit şi pleacă acasă cu tramvaiul. Acasă, adică într-un apartament prăfuit din Bucureşti, cu mobilă şubredă, veche de 20 de ani.
E seară şi mama e încă la serviciu, face curăţenie acasă la un client. Şi-a luat cu ea şi medicamentele pentru depresie. Bunica e în sufragerie, aşteaptă să vină ora să-şi ia pastilele de cancer. Îi pune masa Annei: o farfurie micuţă cu cartofi prăjiţi. Sunt mai mult fripţi, căci bunica n-a mai avut decât o lingură de ulei în casă. Până la pensie mai e mult, iar uleiul e scump. Şi oricum, pensia ei abia trece de 200 de lei, iar mama nu ia mai mult de 500 de lei salariu. Nu le dă mâna să-şi cumpere nici măcar deodorant, folosesc bicarbonat de sodiu ca antiperspirant. Se scaldă toate trei în aceeaşi apă, pe rând, căci apa caldă costă o avere pentru ele.
La prânz au împărţit în trei o singură porţie de ciorbă. Au primit-o de la Fundaţia Sfânta Macrina şi, ca să le ajungă, bunica a lungit-o cu trei căni de apă. Au mâncat-o aşa, mai mult apă chioară. Tot de la fundaţie a primit şi cutia cu pateu pe care i-a dat-o Annei la şcoală, la pachet. Fata e în clasa a zecea la Liceul de Muzică George Enescu. I-a fost ruşine să-şi întindă pateul pe pâine acolo, chiar în faţa colegilor. Ei îşi cumpără hamburgeri şi pizza şi îi aduc părinţii cu maşini scumpe la şcoală. Unii au chiar maşină cu şofer personal. Aşa că Anna s-a dus într-un colţ mai ferit şi acolo a desfăcut pateul, ascunsă de colegi. Şi asta a fost o zi bună, când a avut ce să mănânce. Altă dată a trecut ziua cu un singur măr.
“La magazinul de jos ştiu eu un depozit unde dau merele mai stricate cu u