Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Muzeul de la Bucov deţine piese foarte rare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 iunie 2010 ·

O mare parte dintre exponate au aparţinut familiei şi au fost donate de nora lui Constantin Stere şi pot fi văzute la muzeul care îi poartă numele marelui patriot român şi fiului acestuia, Ion, care a fost inaugurat în această dimineaţă în parcul din Bucov.

Piesa de rezistenţă a Muzeului „Constantin şi Ion Stere", secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, care a fost inaugurat astăzi, în pacrul cu acelaşi nume, din localitatea Bucov, este un taler votiv.

Acesta, înfăţişează portretul Domnitorului Alexandru Moruzi şi are un diametru de 46,5 centrimetri, fiind realizat într-un atelier din Ţara Românescă în 1799.

Talerul este fabricat din argint ciocănit, cizelat, gravat şi aurit, fiind o piesă importantă prin raritatea sa ca vestigiu al domniei lui Alexandru Moruzi dar şi ca o mărturie a artei arigintăriei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Piesa este amplasată în sufrageria casei memoriale şi a fost donată de nora lui Constantin Stere, Suzana Simona Stere Paleologul, care în prezent trăieşte la Paris.

Urnă decorativă

Un alt exponat extrem de valoros este un vas de urnă cu capac, care are înălţimea de 28 de centrimetri şi diametrul de 14,5 centimetri, Manufactură de Paris din secolul XVIII. Vasul este fabricat din porţelan pictat policrom, aurit cu montatură de bronz aurit de asemenea, iar marca de atelier a fost postată în partea interioară a bazei în albastru de cobalt.

Urna nu a fost niciodată folosită pentru depozitarea cenuşei vreunui membru din familie ci avea, în casa lui Constantin Stere, un rol decorativ.

Astăzi ea este amplasată în vitrina din sufragerie, acolo unde vizitatorii mai pot admira şi alte piese valoroase ale colecţiei. Una din sălile expoziţionale cu o mare încărcătură emoţională este dormitorul matrimonial, care seamănă cu o încăpere încă folosită de stăpânii casei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 37 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 53 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 34 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°