Cinci garaje, mai multe anexe și un autoturism au ars în totalitate, miercuri noapte, la Gugești. Focul a fost anunțat la ora 22.40, iar pentru localizarea şi lichidarea acestuia au fost trimise la faţa locului două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, ajutaţi de cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Gugeşti.
Incendiul a cuprins o magazie de lemne, care îi aparținea Floricăi L. și s-a propagat la trei anexe şi cinci garaje, construite din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă totală de 150 metri pătrați. În unul dintre garaje se afla un autoturism VW Golf IV, care a ars în proporţie de 90 %, fiind afectată şi o motoretă Mobra 50. „În urma verificărilor efectuate în cursul zilei de astăzi, s-a constatat că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jar sau scântei provenite de la un foc în aer liber, purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile”, transmit pompierii vrânceni.
Tot miercuri, pompierii au stins și patru incendii de vegetație uscată. Un echipaj cu o autospecială din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra a acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Boloteşti, în urma acestuia fiind afectată o suprafaţă de 3.000 metri pătrați. Pompierii adjudeni au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, ce s-au manifestat pe o suprafaţă totală de 7 hectare, pe teritoriul cartierului Şişcani, din Adjud, în localităţile Pufeşti şi Domneşti.
Galerie foto
Monitorul de Vrancea Data: 14-09-2012
Descriere: O mașină și mai multe garaje, făcute scrum
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 14-09-2012
Descriere: O mașină și mai multe garaje, făcute scrum
+ Mareste Poza
Monitorul de Vrancea Data: 14-09-2012
Descriere: O mașină și mai m