Nu ştiu, lăsînd deoparte fetişurile scriitorilor de proză, dacă imaginara maison du roman şi-o ţine hramurile ei, bisericeşti aproape, şi-o găzdui, prin colţuri, superstiţii. Oricum ar fi, îi bănuim cu toţii temerea de toată ziua, toată noaptea: prăbuşirea. Spaima că într-o zi n-o să se mai poată scrie roman, că estropiaţii poveştilor din toate timpurile, ţinuţi acolo, iac-aşa, şi ei, de umplutură, s-or înmulţi atît de mult c-o să rămînă numai ei, o castă de ciurucuri cu care n-ai, ca biet autor, ce face, şi că pe toată avuţia atîtor neamuri de novella vor creşte pînze de paing. Fleacuri, prostii, old wives' tales, spune Florin Toma, prăduind, la Cartea Românească, Moştenirea Familiei Bildungsroman.

Dacă vorbim de ramura neaoşă a Bildungsromanilor ăstora, atunci halal avere au adunat, fiindcă la noi, lipsindu-ne ori şfungul unei educaţii protestante, ori cheful de a drămui, cu dinadinsul, hopurile vieţii fiecăruia, prozele ,de formare" n-au prins. Aşa că lui Florin Toma îi rămîn, cu testament, doar nişte bucăţi de proiecte neduse pînă la capăt, pe care să le-mpartă cum o şti. I le dă zestre unuia Jerôme, sau Jerry, un Tristram Shandy ceva mai puţin precoce, neavînd el opinii în v.i.u. (adică viaţa intrauterină), ci abia după ce, cu greu, se naşte, la vîrsta de şapte ani. Atunci ,avea deja dinţi, avea voinţă, avea păr, avea tupeu şi avea să scrie la 49 de ani." Murindu-i, cît de curînd, mama, rămîne să iubească o bunică tinerică, pierdută-n amintirile altei femei, care tot ea o să fie, o moşiereasă de 80 de ani, dezmierdînd bijuuri de familie (nici o legătură cu Sofia Cozianu...). Dar uite că m-apuc să povestesc o biografie care numai de-asta n-are nevoie. Jerry C. e un arpegiu (nu vă gîndiţi neapărat la Fuchs, deşi ar fi o idee) din Amurgul zeilor (romanului). Şi, vorba versurilor dintr-un ,minor" apreciat în anii cînd începe Florin Toma să scrie, ,de ce