Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Stoica, românul care străbate lumea în scaun cu rotile, a ajuns la Capul Nord

Publicat in Adevarul, luni 9 septembrie 2013 ·

Aventurierul din Lugoj a parcurs deja peste 6.000 de kilometri din expediţia "Roţile Curajului 2", în care şi-a propus să ajugă, prin propriile forţe, în cel mai nordic punct al continentului european.

Vasile Stoica a călătorit zeci de mii de kilometri prin toată lumea, în scaunul cu rotile, prin propriile forţe. Expediţiile sale au scopul de a arăta că un handicap nu trebuie să fie o piedică în calea a ceea ce vrei să faci, dar şi de a promova numele României în ţările prin care călătoreşte.

Pe 28 iulie, Vasile Stoica a pornit din Lugoj şi, după ce a traversat Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda şi Norvegia, a ajuns la Capul Nord, în weekendul recent încheiat. Capul Nord este cel mai nordic punct al Europei continentale şi este localizat la aproximativ 2.100 kilometri depărtare de Polul Nord şi la 520 de kilometri deasupra Cercului Polar.

Vasile se vede nevoit, din cauza lipsei fondurilor, să scurteze traseul plănuit iniţial, scoţând Anglia, Belgia şi Olanda din itinerariul anunţat iniţial. Acum, temperarul în scaun cu rotile se află în Suedia şi călătoreşte din nou spre sud. "Din păcate, va trebui să scurtez din traseul pe care mi l-am propus, din lipsa fondurilor necesare. Am avut promisiuni de la anumite persoane de aici din Suedia că mă vor ajuta în acest sens, dar nu au respectat promisiunile. Săptămâna care urmeaza voi trece în Danemarca, iar apoi urmează Germania, Austria, Ungaria şi Romania. Am făcut până acum 5.950 km, din care o parte, în zona nordică a Norvegiei, am fost nevoit să o fac cu autocarul, deoarece sunt trei tunele foarte lungi şi înguste şi ar fi fost o prostie să îmi risc viaţa", a scris Vasile Stoica pe contul său de Facebook, unde cei care doresc să-l sprijine pot afla mai multe informaţii.

Citeşte şi:

FOTO Vasile Stoica, plecat într-un scaun cu rotile de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 31 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 29 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 12 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 57 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum o ora
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Rareș Bogdan, despre ancheta „Cartelul din Carpați”: „Dacă nu fugi de presă, poți să întorci, poți să faci jujitsu”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu ancheta jurnalistică privind averea primului din Sinaia, Vlad Oprea, că „dacă eşti suficient de inteligent şi vor

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°