Emanciparea este echivalentă cu reuşita în viaţă. Defineşte pe sens unic perioade istorice şi numai decrepitudinea o poate redirecţiona pe cale-ntoarsă. Dar şi ea, lăudata emancipare, maturizează efectele pozitive abia după ce, uneori, copilăreşte în ţopîrlănie.

Emanciparea este echivalentă cu reuşita în viaţă. Defineşte pe sens unic perioade istorice şi numai decrepitudinea o poate redirecţiona pe cale-ntoarsă. Dar şi ea, lăudata emancipare, maturizează efectele pozitive abia după ce, uneori, copilăreşte în ţopîrlănie.

Imediat după ’89, românul a forţat, după posibilităţi, ieşirea din cadenţa neghioabă. Libertatea de mişcare era una dintre împlinirile sale de preţ. Şi cum altfel putea legitima el mai bine respectiva cucerire decît prin înlocuirea uniformei auto numită Dacia cu mărcile cosmopolite ale occidentului. Mărci scumpe. Mult prea scumpe pentru cîrpeala sărăciei noastre. Aşa se face că vitrinele de lux au rămas multă vreme intangibile. Dar s-a găsit ofertă şi pentru cererea miloagă. Astfel au devenit jafurile second-hand motiv de fudulie pentru mulţi amărăşteni. Vremea a trecut. Relicvele tranziţiei mai circulă doar în căruţele negustorilor de fier vechi. Românul s-a mai întremat la portofel şi, de la asfalt în sus, şoselele noastre au acum un alt standard. Ba chiar s-a trecut în cealaltă extremă. Ţoapele tranziţiei dau semn de ghiftuială maximă circulînd în vile pe patru roţi.

Moda aducerii fotbaliştilor străini în campionatele interne împrumută pe alocuri cîte ceva din povestea de mai sus. Dar debutează altfel. Fotbalul nostru avea potenţial de piaţă. La început, străinii au fost cei care s-au repezit să cumpere de la noi. Ghişeft bun pentru ei. Au cumpărat produse de calitate la preţuri mici, fiindcă vînzătorii aveau foame-n gît şi vedeau dolarul prin lupa sărăciei. A funcţionat chiar şi trocul. Pentru Dan Petr