Conducta Giurgiu-Ruse, de interconectare a reţelelor de gaze naturale dintre România şi Bulgaria, va fi finalizată în a doua parte a anului viitor, a declarat directorul general adjunct al transportatorului naţional de gaze naturale Transgaz, Ioan Rusu, potrivit NewsIn.
"Conform acordului semnat, conducta va trebui să fie gata în 2012, cel mai probabil în a doua parte a anului", a spus Ioan Rusu.
Reprezentantul Transgaz spune totodată că în acest an va începe construcţia conductei de gaze Giurgiu-Ruse, iar în prezent Transgaz derulează o licitaţie pentru a desemna compania care va construi efectiv segmentul terestru românesc al conductei de interconectare cu Bulgaria.
Totodată, în noiembrie 2010 s-au finalizat condiţiile de achiziţie în comun (Transgaz şi Bulgartransgaz) a serviciului de proiectare şi execuţie a subtraversării Dunării, potrivit datelor companiei.
Oficialii transportatorului de gaze mai spun că aşteaptă primirea primei tranşe de co-finanţare din partea UE a proiectului de interconectare România - Bulgaria. Comisia Europeană a aprobat deja cofinanţarea de circa 9 milioane euro pentru acest proiect, suma urmând a fi repartizată între cele două companii, Transgaz (din România) şi Bulgartransgaz (din Bulgaria), în funcţie de valoarea investiţiei pe teritoriul fiecărei ţări.
Conducta va avea o lungime totală de circa 26 km, dintre care 7,2 km sunt pe teritoriul României, iar 4,14 km reprezintă subtraversarea fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a gazelor naturale, SMG Giurgiu şi SMG Ruse.
Interconectorul va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi/an, capacitate minimă de transport de 0,5 mld. mc/an, presiune maximă - 40 bar, presiune minimă - 29 bar, diametrul conductei de interconectare - DN 500 mm.
Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligib