Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Zimbrii“ au scos la vânzare materiale promoţionale

Publicat in Adevarul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Articolele cu sigla clubului băimărean de rugby vor putea fi găsite la standul special amenajat în faţa stadionului „Lascăr Ghineţ“. O mică parte din banii încasaţi vor intra în bugetul clubului, restul revenind firmei care a investit în lansarea produselor.

Rugbiştii băimăreni şi-au lansat în urmă cu trei zile primele obiecte promoţionale cu sigla clubului CSM „Ştiinţa“ Baia Mare. Sigla „zimbrilor“ a fost inscripţionată pe tricouri, geci, bluze, fulare, căciuli, umbrele şi căni termoizolante. Acestea pot fi cumpărate de la standul oficial, amplasat lângă stadionul „Lascăr Ghineţ“, la fiecare partidă a băimărenilor. Mai mult, articolele vor putea fi achiziţionate în curând şi de pe site-ul oficial al echipei.

Cererea foarte mare

Publicul băimărean a fost iniţiatorul acestei campanii. „Orice echipă sportivă care se respectă vine în ajutorul publicului cu tot felul de articole cu sigla sa. Eu am preluat ideea de la băimărenii care m-au întrebat de nenumărate ori când vom face astfel de tricouri“, a declarat Călin Matei, preşedintele clubului. Primele materiale promoţionale lansate în această toamnă au fost deja vândute la meciul de sâmbăta trecută, când mai mulţi fani ai echipei au luat cu asalt standul din faţa stadionului. „De multă vreme îmi doream un fular cu echipa de rugby. Aveam de la Minaur sau de la FC Baia Mare, dar îmi trebuia unul şi cu rugbiştii. Cred că o să-mi cumpăr şi un tricou cât de repede“, a spus Mihai Tămaş, un fan înrăit al zimbrilor.

Banii vor intra în visteria clubului

Chiar dacă lansarea materialelor promoţionale se va dovedi a fi foarte profitabilă, CSM Ştiinţa nu va obţine prea mulţi bani în urma vânzării de tricouri, geci sau alte produse. „Orice sumă se va aduna din vânzarea acestor produse va fi binevenită, însă nu cred că vom face foarte mulţi bani. Noi am venit doar cu ideea şi cu brandul, iar o firmă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 49 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°