Remanierea a lăsat Guvernul fără aproape toţi miniştrii cu specializare economică - singura excepţie fiind Elena Udrea -, ceea ce înseamnă că Guvernul îşi asumă eşecul politicilor economice prin care îşi propusese să obţină „ieşirea din criză".
Însă înlocuitorii nu au fost selectaţi în mod unitar şi pe baza unui program coerent, astfel că economia nu se poate, deocamdată, aştepta la o schimbare de direcţie. În schimb, pot apărea schimbări tactice la nivelul fiecărui minister. În cazul Ministerului Finanţelor, principalul punct critic este acordul cu FMI, însă persoana ministrului Sebastian Vlădescu nu a fost, în mod special, un avantaj pentru România. Remanierea poate aduce un avantaj doar în măsura în care înlocuitorul ar fi un finanţist cunoscut şi respectat de către Fond. Din partea pieţelor internaţionale, singura aşteptare de la ministrul român de Finanţe este să mărească dobânda maximă la titlurile de stat peste 7%, însă politica de trezorerie are mari şanse să fie lăsată şi în continuare tot în mâna tehnocraţilor.
La Ministerul Economiei, principala miză o reprezintă privatizarea companiior de stat, cerută de FMI, dar faţă de care Adriean Videanu s-a opus. În cazul Transporturilor, decizia politică are cea mai mare influenţă asupra modului în care sunt prioritizate lucrările. Modul de alocare a banilor s-a schimbat de mai multe ori în ultimii doi ani, în funcţie de constrângerile bugetare, dar şi de presiunile politicienilor din teritoriu. La Comunicaţii, principalul punct critic îl reprezintă continuarea sau renunţarea la proiectul-gigant e-România, un portal de informatizare a administraţiei care ar urma să bage în buzunarele firmelor contractoare între 500 de milioane şi un miliard de euro în următorii ani.
În cazul Ministerului Agriculturii, principala miză a schimbării este prelungirea ajutoarelor de stat pentru agricultură
