Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vodca şi romul cu metanol, care au otrăvit zeci de persoane în Cehia, căutate pe piaţa suceveană de inspectorii sanitari

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Alertă la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în urma unui avertisment transmis ieri de autorităţile cehe, care au anunţat că două tipuri de băuturi alcoolice care până acum au omorât 19 persoane şi au băgat în spital alte 36 în Republica Cehă, din cauza conţinutului de metanol, ar putea fi comercializate şi în judeţul nostru.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a informat ieri că vodca şi romul cu metanol, de origine necunoscută, care au otrăvit zeci de persoane în Republica Cehă, vor fi căutate în pieţe, bazar şi în unităţile de vânzare amgro şi cu amănuntul. El a arătat că, deocamdată, autorităţile cehe nu au reuşit să identifice sursa de alcool cu methanol, dar “există un mare progres în desfăşurarea anchetei”.

Populaţia, sfătuită să nu cumpere băuturi alcoolice din surse neautorizate

Responsabilul de relaţiile cu presa al DSP Suceava a recomandat populaţiei ca până la clarificarea situaţiei să se evite consumul acestor produse.

„Până la alte informaţii, noi vom interzice de la comercializare aceste produse, dacă sunt identificate pe piaţa suceveană. Recomandăm populaţiei să nu cumpere băuturi alcoolice din surse neautorizate”, a încheiat Adrian Popescu.

Metanolul este cel mai simplu alcool ca structură, fiind uşor, inflamabil, incolor şi toxic. Se recunoaşte prin mirosul mai blând şi mai „dulce” decât al etanolului. Este utilizat frecvent ca solvent, carburant sau caantigel.Intoxicaţia cu metanol se manifestă iniţial prin depresia sistemului nervos central: apar dureri de cap, ameţeală, greaţă, pierderea echilibrului, confuzie, iar la doze mari apar pierderea conştienţei şi moartea.Doza fatală este cuprinsă între 100 şi 125 ml.

Alertă la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în urma unui avertisment transmis ieri de autorităţile cehe, care au anunţat că două tipuri de băuturi alcoolice care

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 7 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum o ora
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum 26 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

Cod galben de INUNDAȚII în mai multe bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării / Harta zonelor afectate

Gandul acum 30 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri după-amiaza pe râuri din şapte bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării. Conform hidrologilor,

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 2 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum 31 minute
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 44 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum o ora
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°