Zilele trecute au murit doi oameni notorii, unul faimos pentru extraordinara calitate a scrisului său şi pentru apărarea drepturilor omului, altul pentru războiul dus împotriva civilizaţiei occidentale.
Fireşte, presa s-a preocupat prea puţin de primul, căci scriitorii nu mai sunt vedete ale vieţii contemporane. În secolul al XIX-lea li se ridicau statui, în secolul XX erau mituri (un fel de statui de cuvinte), în zilele noastre sunt pierduţi într-o lume desacralizată.
Dispărut la vârsta de 99 de ani, argentinianul Ernesto Sabato a fost unul dintre cei mai mari autori ai lumii. Trilogia sa romanescă alcătuită din "Tunelul", "Despre eroi şi morminte" şi "Abbaddon exterminatorul" face din el un fel de Dante Alighieri al literaturii actuale. În tinereţe a fost fizician, a lucrat cu Marie Curie la Paris, pentru ca apoi să abandoneze ştiinţa în favoarea mai subtilei ştiinţe a sufletului omenesc. Puţini scriitori au căutat cu mai multă febrilitate sursa răului, adânc ascunsă în fiecare dintre noi. Lumea, pentru el, era guvernată de o monstruoasă conspiraţie a orbilor, simbol al forţelor subconştientului, al instinctului distrugerii şi-al autodistrugerii. "Raportul despre orbi", nucleul operei sale, este cea mai înspăimântătoare radiografie a nebuniei omeneşti din toată literatura secolului trecut, text în care trăiesc ororile tuturor lagărelor de exterminare, ale tuturor crimelor contra omenescului şi raţiunii. În finalul trilogiei, personajul Ernesto Sabato se transformă el însuşi într-un demon melancolic şi hidos. Îmi amintesc că, în adolescenţă, am citit nedumerit "Tunelul", fascinat "Despre eroi şi morminte" - cu un personaj feminin, uimitoarea Alejandra, ieşit direct din Nadja a lui Breton - şi cutremurat "Abbaddon", într-un crescendo care mi-a marcat adânc evoluţia ca om şi ca scriitor. La maturitate, Sabato a devenit şeful Comisiei pentru investiga