Memoriile unor prizonieri romani din primul razboi mondial au consemnat ca o serie de soldati romani, captivi in lagarele germane, au fost repatriati dupa ce au fost diagnosticati ca fiind nebuni de catre medicii germani.
Odata ajunsi in Bucuresti, fostii prizonieri au recunoscut ca au jucat teatru. Militarii romani nu au actionat la voia intamplarii. Efectiv au incercat sa beneficieze de principiile unei Conventii privind "repatrierea prizonierilor de razboi grav raniti si grav bolnavi".
Conventia a fost semnata de Al.G. Florescu, E.N. Lahovary si Ion M. Dumitrescu, reprezentantii Romaniei, cu prilejul Conferintei de la Copenhaga (Danemarca), desfasurata in perioada 15 octombrie - 1 noiembrie 1917 si prezidata de principele Valdemar al Danemarcei. La discutii au mai participat reprezentantii Austro-Ungariei, Germaniei, Rusiei si Turciei. In primul rand, delegatii au stabilit ca termenul "prizonier" se referea atat la internatii militari, cat si la cei civili. In al doilea rand, sensul cuvantului "lagar" a fost atribuit locului unde erau cantonati prizonierii, dar si acolo unde acestia lucrau (aflat, uneori, la o distanta de sute de km de lagar).
Semnatarii Conventiei au stabilit ca urma sa fie repatriati toti prizonierii diagnosticati cu "infirmitati sau boli care ii fac sa fie pentru totdeauna sau cel putin pentru timpul de un an, inapti pentru orice serviciu militar". Afectiunile se constatau de o comisie formata din trei medici "ai statului capturator". De asemenea, s-au format comisii mobile, compuse din doi medici ai tarii de internare si din alti doi medici neutri, care ii verificau pe cei respinsi de prima comisie. In cazul egalitatii de voturi, se dubla votul celui mai in varsta membru al comisiei. Asa s-au constituit doua comisii mobile in Austro-Ungaria, doua in Germania, una in Romania, cinci in Rusia si una in Turcia.
