A început studierea tradiţiilor cu peste trei decenii în urmă. Este autorul mai multor lucrări de referinţă în domeniu, dintre care cea mai recentă, o trilogie dedicată românilor de pretutindeni, a fost primită cu entuziasm de specialişti şi de public. Părintele dr. Nicolae Cojocaru a binevoit să ne vorbească despre varietatea obiceiurilor noastre, însemnătatea lor şi adevăratul înţeles al sărbătorii Crăciunului, astăzi tot mai îndepărtat de autenticitatea de odinioară.
Care sunt cele mai vechi obiceiuri care s-au păstrat până astăzi?
În tradiţia noastră există obiceiuri care vin din vechi straturi de cultură, coborând până în Antichitate. Mircea Eliade numea aceste forme primare “rudimente de cultură”. În epocile următoare, au fost atestate, la geto-daci, după cum menţionează istoricul Xenophon (în “Anabasis”).
O parte dintre aceste obiceiuri se desfăşurau la sărbătorile antice, apoi la sărbătorile creştine, care au preluat din tradiţiile celor vechi şi le-au asigurat oarecum continuitatea. După forma umblatului copiilor cu uratul pe la case, la începutul lui ianuarie, din datina Calendelor romane, s-a introdus colindatul creştin, iar uratul, cu tot cadrul ceremonial, a rămas la Anul Nou.
Astăzi, moştenim atât forme de datină din tradiţia romană, cât şi din cea est-europeană, precreştină şi mai apoi creştină, care s-au îmbogăţit succesiv în perioada medievală, iar în perioada modernă, prin teatrul popular.
Cât priveşte colindatul, legătura cu mediul bisericesc a determinat să se compună colinde cu tematică religioasă, inspirate din teologia nativităţii. Nu întâmplător cele mai vechi versuri de cântece de stea s-au găsit scrise, în anul 1747, pe un Catavasier, tipărit la Râmnic (cu cheltuiala episcopului Clement şi osteneala preotului Mihai Athanasie Popovici).
Vorbiţi-ne despre însemnătatea obiceiurilor...
Su