Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: O coabitare între Băsescu şi un guvern condus de Ponta "e greu de realizat, nu se va întâmpla"

Publicat in Gandul, luni 19 martie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni seară, la postul B1Tv, că o coabitare între preşedintele Traian Băsescu şi un Guvern condus de Victor Ponta este greu de realizat, menţionând că nu crede că o astfel de situaţie se poate întâmpla.

Liderul PSD a spus din nou că discuţia de la Cotroceni legată de desemnarea premierului nu a fost una serioasă din partea şefului statului. Ponta a precizat că oricum se ştia că Ungureanu va fi desemnat premier, iar întâlnirea preşedintelui Băsescu cu opoziţia a fost una absolut de formă, o dovadă fiind inclusiv durata scurtă.

Ponta a menţionat însă că după congresele din USL din 7 aprilie, unde va cere acceptul partidelor reprezentate, nu va refuza propuneri de preluare a funcţiei de premier.

Preşedintele PSD a spus că USL va revizui Constituţia după 2013, când va exista un Parlament care să reflecte voinţa exprimată la vot de populaţie. El a precizat că nu doreşte să comenteze afirmaţia preşedintelui privind scurtarea mandatului prezidenţial în schimbul revizuirii Constituţiei în 2012. Ponta a spus că propunerea nu este una realistă, iar dacă preşedintele doreşte să demisioneze, nu are decât să o facă, iar USL nu va regreta deloc o astfel de situaţie.

La insistenţele moderatorului, Ponta a admis că, în urma unui rezultat clar în alegeri, este posibil ca preşedintele să fie dispus să îl numească premier.

El a precizat însă că o coabitare între preşedinte şi un Guvern condus de Victor Ponta este greu de realizat. "Nu cred că se va întâmpla", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul USL Victor Ponta trebuie "să înveţe că nu poţi trăi la nesfârşit din minciună în politică" şi că discuţia de la Cotroceni în care i-a propus funcţia de premier a fost în cadrul oficial al consultărilor constituţionale cu partidele parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu a decla

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 22 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 43 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 28 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°