Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA vrea garanţii din partea noului preşedinte afgan

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 octombrie 2009 ·

Autorităţile de la Washington nu vor suplimenta numărul de soldaţi din Afganistan înainte de a cunoaşte numele câştigătorului alegerilor prezidenţiale din statul asiatic, anunţă televiziunea CNN. Sursa: Reuters

Rahm Emanuel, şeful de stat major de la Casa Albă, a declarat ieri la televiziunea americană că o decizie în ceea ce priveşte creşterea numărului de militari americani în Afganistan ar fi o imprudenţă din partea administraţiei SUA, înainte de a şti că regimul de la Kabul este unul de încredere.

Guvernul american aşteaptă rezultatele unei cercetări cu privire la acuzaţiile de fraudare a alegerilor făcute la adresa preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai. Principalul său contracandidat, Abdullah Abdullah, a susţinut în mai multe rânduri că şeful statului afgan nu a întrunit nici măcar 50% din voturile exprimate şi că este nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a stabili câştigătorul întrecerii prezidenţiale.

Observatorii Uniunii Europene au declarat că până la un sfert din voturile exprimate ar putea fi fraudate. Mai mulţi oficiali din ţările membre UE, dar şi din statele parte a Alianţei nord-atlantice, l-au presat pe Karzai să admită că a fraudat alegerile şi că va trebui să participe la un alt tur de scrutin. Secretarul de Stat american, Hillary Clinton şi ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, au cerut un proces de votare cât mai corect în Afganistan.

Deşi generalul Stanley McChrystal, comandantul trupelor americane din Afganistan, a cerut mai mulţi militari pentru a elimina pericolul taliban din zonă, Rahm Emanuel nu vede problema din aceeaşi perspectivă. "Întrebarea la care trebuie să răspundem nu este legată de câţi miitari trebuie să mai trimitem, ci de cooperarea cu nişte parteneri afgani care pot asigura securitatea şi satisfacerea tuturor nevoilor poporului din această ţară", a spus Em

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 46 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°