In vremurile noastre, nu este suficient ca o lucrare sa placa; ea poate fi reusita artistic, insa neinteresanta estetic. Importa sistemul de referinta la care, ca artist, te raportezi. Poti sa placi la Bienala din Venetia, dar sa nu convingi cetatenii contemplativi din Dolhasca. Reciproca este la fel de valabila; ce place la Dolhasca poate fi refuzat de gustul cosmopolit al publicului venetian. Chiar daca uneori excesive si ostentative, modele nu pot fi nesocotite. Artistul indiferent la ce se intimpla in jurul lui risca anacronismul. Cind afirmam ca nu putem vorbi de prospetime in artele vizuale fara o evidenta primenire stilistica si tematica, formulam deja un truism. Exigenta detasarii de locurile comune nu este un slogan retoric, disimulind intentii vag-mobilizante. Inventivitatea trebuie presupusa si aici, la fel ca oriunde. Ea nu s-a tocit ireversibil odata cu insurgenta si apusul avangardelor. Stim insa care este locul noutatii? Cum o recunoastem in puzderia experimentelor care ni se propun drept „artistice"? Cum se face ca avem atiti artisti talentati, dar si tot atitea proiecte suspectate de minorat? Din punctul meu de vedere, precaritatea culturii estetice duce inevitabil la derizoriu si mediocritate. Fara un aggiornamento principial, menit sa-i legitimeze practicile si sa le contextualizeze, artistul nu stie unde anume se situeaza si ce (mai) poate face. Tocmai din acest motiv, periferiile artelor sint suprapopulate de naivi si autodidacti care, evoluind la intimplare, „pe cont propriu", spera sa reinventeze roata. In vremurile noastre, nu este suficient ca o lucrare sa placa; ea poate fi reusita artistic, insa neinteresanta estetic. Importa sistemul de referinta la care, ca artist, te raportezi. Poti sa placi la Bienala din Venetia, dar sa nu convingi cetatenii contemplativi din Dolhasca. Reciproca este la fel de valabila; ce place la Dolhasca poate fi re