Ziua Europei s-a disimulat insesizabil intr-un bazar oriental. Daca asta se cheama a aduce Europa mai aproape de noi, cum ne asigurase Excelenta Sa Dirk Shuebel, ambasadorul UE la Chisinau, atunci de ce au lipsit scufiile si salvarii? Pina la urma, lectiile de invatamint politic (cum se numeau pe atunci), la care eram constrinsi sa luam parte (altfel, e-he!...), tot mi-au folosit la ceva: simt propaganda cum simte prada pe vinator - de la o posta. Fara sa fi scontat, sovieticii ne-au invatat, intr-un fel implicit si indiscernabil, sa deosebim cacealmaua de vorba sincera si dreapta, cursa propagandistica de ideea vie si onesta. Adusi, ca badita Vasile, cu arcanul, la orele de marxism (si la altele asijderea), ne-a crescut in replica, fara sa fi vrut, un spirit critic, asa cum creste un organ. S-a intimplat exact ca in natura: mentalul ni s-a adaptat la mediul ostil, elaborindu-si sisteme de aparare. Nu e o regula generala, desigur, dar in destule cazuri presiunea propagandei a obtinut un efect diametral opus celui scontat: in locul unor indoctrinati, spirite libere; discernamint si ironie unde se preliminau pietate si conformism desavirsit. Ar fi trebuit, poate, cu aceasta ocazie, sa-i multumesc lui Ion Efimovici Osandcenco, dirigintele grupei noastre, care, pe linga cursul despre Eminescu, avea, saracul, si obligatia „maturizarii" noastre politice: a stiut sa se faca suficient de nesuferit, ca sa ne impinga - nedeclarat, fiindca altfel era sinucidere curata, dar pe bune, in schimb - pe contrasens, intr-un fel de binecuvintata opozitie critica. E drept ca antenele pentru minciuna cu dichis nu ne-au prea folosit estimp: oriunde le-am fi indreptat, tot peste aceleasi socoteli am dat, fie ca era vorba de recrudescenta comunismului, fie - nu ma dedau iconoclastiei, nu prepuneti! - de aclamarea noilor valori. Nu ca le-as fi pus vreodata la indoiala (desi nu inteleg, sa ma