Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii de locuinţe şi agenţii economici vor plăti pentru promovarea staţiunii Mamaia. Cât vor fi taxele

Publicat in Mediafax, luni 8 aprilie 2013 ·

Agenţii economici din Mamaia - proprietari de hoteluri, moteluri, pensiuni, cazinouri, magazine, farmacii, ateliere foto sau spălătorii auto -, dar şi cei care au apartamente în staţiune vor plăti o taxă pentru promovarea staţiunii, valoarea acesteia fiind cuprinsă între 100 şi 4.000 de lei pe an.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a afirmat, luni, că taxa pentru promovarea staţiunii urmează să fie aprobată în următoarea şedinţă a Consiliului Local, precizând că este vorba despre o taxă discutată cu Asociaţia Patronală Mamaia, iar din valoarea acesteia 30 la sută va reveni Primăriei, pentru activităţi de promovare, în timp ce restul va merge la Asociaţia Patronală.

"O să punem, în şedinţa viitoare de Consiliul Local, o taxă de promovare pentru toţi agenţii economici care lucrează în staţiunea Mamaia, inclusiv deţinătorilor de apartamente. Este o taxă discutată cu Asociaţia Patronală din Mamaia. Împreună cu ei s-a făcut pe zone, pe genuri de activităţi care se desfăşoară acolo. Din taxa asta de promovare 30 la sută o să revină Primăriei, bani pe care noi o să-i cheltuim la promovare şi 70 la sută o să rămână la Asociaţia Patronală, unde s-a făcut un comitet şi urmează să-i cheltuiască în târgurile de turism specifice lor şi unde se duc ei şi vor să fie prezenţi", a declarat Radu Mazăre.

El a precizat că această taxă va fi plătită atât de către cei 1.000 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în Mamaia, cât şi de către cei care deţin apartamente în staţiune.

"Taxa este inclusiv pentru cei care deţin apartamente în Mamaia. Dacă piaţa imobiliară în România scade, în Mamaia creşte, iar asta nu este întâmplător, este rodul unui efort de promovare la care trebuie să participe şi domnii", a explicat primarul Constanţei.

Conform proiectului de hotărâre aflat pe site-ul Primăriei Constanţa:

- Proprietarii de hoteluri şi cazi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°