Fostul maior Kurt Zeiseweis răspundea de dizidenţii din Berlinul de Est. Se mîndreşte că a fost un bun familist, respecta ordinele, s-a uitat o singură dată la o televiziune occidentală, cînd au ajuns americanii pe lună. A greşit o singură dată în viaţă: a furat nişte maşinuţe în timpul unei percheziţii, ceilalţi colegi furau lucruri de preţ. Este membru activ în Comitetul Intern, organizaţie a foştilor lucrători STASI care acceptă să discute deschis despre trecut şi colaborează cu organizaţiile victimelor, organizînd dezbateri comune. "Şi astăzi e incapabil să recunoască răul imens al cărui slujitor a fost, în schimb, este plin de remuşcări fiindcă a furat cîteva maşinuţe." Zeiseweis se ascunde, a fost o simplă rotiţă, şi-a ascuns personalitatea în spatele biroului pentru a putea suporta povara. El nu are nici o vină, sistemul. Nici fostul colonel Gerhard Kaulfus nu are nici o vină. Dar el nu se ascunde de trecut, ci de prezent. Dacă ar putea, ar lua totul de la început. "Nu dă nici un semn de căinţă. Statul a fost ameninţat de agenţi, terorişti, provocatori şi tot felul de persoane subversive din Occident. Aşa cum spune şi numele său, Serviciul Securităţii Statului (STASI - n.m.) le dădea oamenilor obişnuiţi un sentiment de securitate, iar ei privesc înapoi cu nostalgie către el, acum cînd domneşte atîta nesiguranţă. Da, a fost şi o minoritate care a suferit pentru convingerile ei politice. Dar e firesc să fie aşa. Exact la fel s-a întîmplat şi în Germania de Vest." Fostul maior Klaus Risse este singurul care regretă: era un organism infernal şi a fost strivit de el. A vrut de multe ori să se retragă, dar altceva nu ştia să facă şi oricum nu te puteai retrage. Toţi şefii minţeau, era clar că se ducea totul de rîpă. Odată, la un curs de perfecţionare, e ceva ce nu a mai spus nimănui pînă acum, le-au citit scrisoarea unei femei către soţul ei. Îi scria cu iubi