Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunile reformei: chirurgi care nu operează şi ginecologi care nu asistă la naşteri (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, joi 12 mai 2011 · ·

„Ce pot face trei chirurgi într-un spital în care nu există nici măcar un anestezist disponibil care să-i asiste la operaţie?" Această întrebare reflectă situaţia unuia dintre spitalele româneşti ocolite de reforma Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a închis 67 de spitale din cauza lipsei unor condiţii minime: servicii de gardă, medici specialişti, medicamente etc. Paradoxal însă, au scăpat de desfiinţare unităţi care nu pot fi considerate de încredere pentru pacienţi. Un caz este cel al Spitalului Orăşenesc din Zimnicea.

Am intrat aici cu camera ascunsă sub pretextul că bunicul nostru are hernie şi vrea să ştie dacă poate fi operat aproape de casă. O asistentă ne-a explicat, cu sinceritate starea proastă a spitalului. „Avem trei chirurgi, dar nu avem anestezist. Aşa că ei se ocupă mai mult de operaţii uşoare, pe bază de anestezie locală". Femeia ne-a trimis totuşi la camera de gardă. Aici l-am găsit pe chirurg. Medicul s-a arătat dispus să încalce reglementările în vigoare, care-i interzic să opereze fără anestezist. „Nu-i obligatorie prezenţa anestezistului, în anumite cazuri. Dacă permite starea lui, se poate şi fără. Trebuie văzut dacă are alte boli", ne-a spus doctorul. L-am întrebat cum se poate face o intervenţie chirurgicală fără anestezie dar chirurgul s-a dovedit atent la nuanţe: „Fără anestezist, nu fără anestezie".

„În oraş sunt ginecologi, în spital nu"

Situaţia nu e mai bună nici la „Departamentul de ginecologie" de la Zimnicea. Singurii doctori care mai lucrează aici sunt pensionari, după cum ne-a explicat aceaşi asistentă pe care am întâlnit-o la intrare. „Avem doi ginecologi bătrâni, la 70 şi ceva de ani, care nu prea se mai bagă la naşteri nici ei. Numai avorturi mai fac". Iar o a doua asistentă, chiar de la ginecologie, ne-a recomandat, atunci când i-am explicat că nevasta unuia dintre noi este însăr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°