Simona Sora: Ce părere aveţi de "cazul Marius Oprea"? Credeţi că istoria recentă, cea de 15 ani, de care vorbeaţi mai înainte, ar trebui studiată implicat aşa cum o face el sau aşteptînd şi lăsînd lucrurile să meargă de la sine? Poate că intenţiile sale sînt bune, dar face marea greşeală cînd crede în toate hîrtiile şi documentele pe care le găseşte, lucru care este total eronat. Să vă dau un exemplu concret. Patru din anii mei de exil i-am petrecut ca om de legătură al României, în numele Comitetului Naţional Român, cu CIA şi Serviciile franceze de Spionaj. Au fost nişte ani pe care i-am detestat, pe care îi reneg şi pe care, dacă aş putea să-i şterg, pur şi simplu, din viaţa mea, aş face-o fără să clipesc. Cel mai sinistru, cel mai nenorocit lucru pe care l-am făcut în aceşti patru ani a fost să trimit în România paraşutişti care nu au mai ajuns niciodată la destinaţie. Unul a scăpat şi a fugit în Iugoslavia, doi au fost împuşcaţi după proces. La trei luni după ce am fost învestit în această funcţie, am plecat într-o scurtă vacanţă în Spania. Într-o zi, mi-a telefonat asistentul meu, Raţiu, şi mi-a comunicat că este necesar să mă întorc la Paris pentru că interveniseră ceva schimbări. În ce consta noutatea: un român, care locuia la Paris, primise o carte poştală destul de ambiguă în care se spunea: "Vă rog să-i spuneţi Anetei Rei Bazilis că am ieşit din spital şi că mă simt mai bine". Semnat - Silvia. Semnatarul acestui mesaj nu era Silvia, ci Silviu Crăciunaş, un om extrem de curajos, fost legionar, care în '44 trecuse de partea ţărăniştilor. Fiind un bun vorbitor de limbă maghiară, şi-a organizat o filieră prin care ajuta oamenii să iasă din ţară. Cu ajutorul lui - el participa întotdeauna, în mod direct, la aceste "plecări" - sute de oameni au părăsit ţara! În vara anului '48, pentru că supravegherea graniţei devenise extrem de severă - fuseseră săpate şanţuri p