Putem rasufla usurati. Romania a trecut cu bine si de ultimul hop asezat amenintator pe ultima turnanta spre Uniunea Europeana. Dupa Bundestag, si Bundesratul, Camera Superioara a legislativului german, ne-a ratificat tratatul de aderare, formalitate politica fara de care nu am fi putut intra in UE la 1 ianuarie 2006.

Avem acum ragazul sa tragem linie si sa reflectam, cu onestitate, asupra celor care ne asteapta "dincolo", chiar din ianuarie viitor.

Pentru cei avizati, modul in care au evoluat relatiile pe zona integrarii, intre momentul semnarii tratatului, anul trecut la Luxemburg, si cel consumat ieri in Germania, nu mai lasa loc de intors in privinta aderarii.

In ciuda cresterii curentului eurosceptic, in randul populatiilor tarilor membre, a criticilor si reprosurilor aduse guvernantilor de la Bucuresti sau a loviturilor date sub centura de presa de scandal, Romania fusese adjudecata de Uniune.

Interesele economice, cele politice si, nu in ultimul rand, banii investiti in procesul extinderii spre Est, inceput in 2004, au cantarit mai mult decat performantele discutabile, balbaielile celor de la Bucuresti si defectele noastre, adevarate sau imaginare. Cel mult, riscam sa ramanem cu buza umflata la portile UE inca un an.

Daca insa din punctul de vedere al Bruxelles-ului, cercul extinderii s-a inchis cu bine, iar UE isi va lua probabil "pauza de reflectie" anuntata, nu inseamna ca Romania se poate culca linistita pe o ureche. Integrarea, de facto, nu presupune ca am scapat de belele si ca vom deveni cetateni ai UE peste noapte, egali in drepturi cu ceilalti.

De pilda, opozitia fata de ipotetica invazie a muncitorilor romani - e vorba de accesul pe piata comunitara a muncii - s-a facut deja simtita, capatand accente de-a dreptul violente in Marea Britanie sau Italia.

Asta inseamna ca, parado