Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spart, rupt, îndoit (fragment de roman, titlu provizoriu)

Publicat in Romania Literara, vineri 22 octombrie 2010 ·

Curând, descoperi că nu-i face nicicum plăcere să se întoarcă, seară de seară, în propria lui casă. După serviciu, hoinărea până târziu sau se înfunda în cârciumi dosnice, de unul singur. Nu vorbea cu străinii decât arareori, prefera să bea în tăcere. Deseori se cuibărea în casa umbroasă a maică-si si adormea îmbrăcat, privind întunericul. Maică-sa îmbătrânise, surzise şi plângea de trei ori pe zi.

Mai mult se furişa prin odăi, fierbea colivă pentru morţi şi privea ceasuri întregi fotografiile ovale de pe perete. Venea în toiul nopţii şi se juca cu degetele în părul lui. Îmbătrânise în zece ani cât n-o făcuse de când o ştia el. Vorbea puţin, foarte puţin şi nu spunea niciodată prostii. De obicei, erau rugăminţi privind înmormântarea, moştenirea, rudele sau mici chestiuni administrative. Nu era nebună, dar nici întreagă la minte. Mai degrabă ciudată. Strângea sticlele în urma lui fără să spună un cuvânt, le ducea în magazie şi, cu un ciocan, le transforma în cioburi minuscule. Altminteri, nu-i reproşa niciodată nimic. Când a dus un mic televizor alb-negru, să-şi mai omoare timpul, bietul aparat a împărtăşit soarta sticlelor. Bătrâna reacţiona imprevizibil, după legi numai de ea ştiute şi nu încerca să se justifice în faţa nimănui.

Ziua şi-o petrecea posac în taxiul care se transformase într-o cochilie galbenă de melc. În interiorul acela tapisat, invadat periodic de figuri şi mirosuri străine, îşi încropise o lume a lui. Câteva casete cu muzică, două fotografii, câteva cărţi şi mereu o sticlă bine înfofolită în portbagaj, pentru orice eventualitate. Îi plăcea să tragă pe străzi lăturalnice şi să se uite la oameni, să viseze cu ochii deschişi sau să asculte muzică şi să răsfoiască o carte. Într-un timp, în primul an de taximetrie, din disperare a vrut să dea la facultate. Să fugă de serviciu, de oraş şi de amintiri. Din liceu nu mai ştia

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 35 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum 58 minute
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°