Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul, pe val cu noile centre comerciale aflate în construcţie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 1 iunie 2012 ·

Firmele de construcţii Strabag, Bog'Art, Con-A şi Construct Ro (parte a grupului InterCora) lucrează intens pe şantierele a patru noi centre comerciale din Bucureşti, care vor livra în următoarele 17-18 luni spaţii comerciale noi cu o suprafaţă totală de aproximativ 80.000 de metri pătraţi.

Cele cinci reţele străine de pe piaţa de hipermarketuri au ajuns la 20 de magazine în Bucureşti, adică o medie aproximativă de un magazin la 100.000 de locuitori, dar în ciuda crizei nu dau semne că s-ar opri din expansiune.

Din luna martie, după topirea stratului gros de zăpadă căzut în această iarnă, Business Construct a început o monitorizare lunară a şantierelor de centre comerciale pe care există activitate în Bucureşti, iar lucrările au avansat într-un ritm extrem de rapid.

Dacă în aprilie se lucra la proiectele Promenada Floreasca, Cora Alexandriei şi Kaufland Mihai Bravu, la începutul lunii mai a început şi construirea centrului comercial Auchan City din Giuleşti, dezvoltat de firmele Auchan şi Immochan controlate de familia Mulliez din Franţa. Constructorul desemnat al proiectului este compania Bog'Art a lui Raul Doicescu şi în ciuda faptului că termenul de execuţie a lucrărilor prevăzut în autorizaţie este de 24 de luni, planul investitorilor este să termine proiectul construit pe structura unei hale industriale în circa 200 de zile, adică până la sfârşitul anului.

Drept urmare, în spatele unei pânze cu care a fost acoperit gardul, câteva zeci de muncitori lucrau pe şantierul proiectului Auchan City de pe Bulevardul Constructorilor inclusiv duminică 20 mai, când deja se vedeau progrese faţă de stadiul structurii de la începutul lunii: elementele în plus au fost eliminate, fiind păstraţi doar stâlpii de beton ce susţin structura metalică a acoperişului.

Auchan City nu este singurul proiect la care se lucrează şi dumini

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 32 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 18 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 43 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°