În perioada dintre anii 1863-1920, chiar pentru o truop profesionistă, a interpreta noua dramă muzicală a lui Richard Wagner era un act de mare curaj.
Articol realizat de Cristina Sârbu
Aparatul orchestral uriaş, corurile supradimensionate necesitau o anumită unitate de ansamblu, ce cu greu putea fi găsită în cadrul acestor trupe – de fapt, teatre ambulante, cu toate caracteristicile inerente acestui statut. Totuşi, de multe ori, cu ajutorul unor forţe locale, operele wagneriene erau temerar înscrise în repertoriul lor. O edificatoare imagine a acestor spectacole – ne referim la repertoriul de operă la modă, în general, nu numai la montările wagneriene – ne oferă Sextil Puşcariu în evocarea vieţii muzicale a Braşovului de altădată: „Reprezentaţiile acestea însemnau adevărate acrobaţii de regie pe scena cea minusculă a teatrului braşovean, fără lumină electrică şi cu un cor de şase până la opt bărbaţi, şi tot atâtea femei... Decorurile erau totdeauna aceleaşi şi aceiaşi corişti, în care braşovenii recunoşteau pe cutare croitoreasă sau pe cutare calfă de şelar...“1. Dacă vom ţine cont, pe parcursul consemnării noastre, de aceste condiţii obiective, vom privi cu cel mai adânc respect realizările unor artişti care, de cele mai multe ori, nu au avut alt sprijin pe scenă decât entuziasmul, talentul şi credinţa în arta lor.
7 martie 1863
Primii paşi ai artei wagneriene pe pământul românesc au fost făcuţi sub semnul parodiei. La 7 martie 1863, pe scena Teatrului Maghiar din Cluj, are loc spectacolul cu titlul Tannhäuser – clauneria viitorului – o prelucrare după partitura originală a Tannhäuser-ului wagnerian, cu muzica semnată de Carl Bruder şi traducerea textului realizată de Pákoydi.Din păcate, nu am putut depista ecouri ale acestei reprezentaţii. Ea ne rămâne doar ca un amănunt consemnat de istoria teatrului muzical maghiar clujean,
