Participarea recentă la primul Congres de Medicină integrativă organizat la noi mi-a prilejuit o reflecţie: în ultimul timp, mai mult sau mai puţin justificat (în cazul unor domenii restrânse care nu au o îndreptăţire suficientă spre a se delimita ca „medicini“ propriu-zise), asistăm la o multiplicare a medicinilor, cel puţin ca sintagme; la clasicele dihotomizări consacrate – medicina curativă, preventivă, convenţională, neconvenţională (complementară, alternativă), alopată, homeopată, tradiţională, paliativă, naturistă, socială, bazată pe dovezi – s-au adăugat şi continuă să se adauge înmulţiri prin diviziune: medicina reproductivă, predictivă, holisti Publicitate că, regenerativă, informaţională, de asigurări, personalizată, chiar şi medicina nenecesară (!) (o realitate, totuşi)… Unele din cele de mai sus au un conţinut suficient pentru a delimita o medicină distinctă, mai corect un domeniu al medicinii, ca de pildă – medicina convenţională, alternativă, reproductivă, predictivă, tradiţională, naturistă, paliativă, socială, altele sunt doar concepte, doctrine, terapeutici, fără a întruni condiţiile pentru a fi delimitate ca medicini „à part entière“. Medicina integrativă e definită de iniţiatorii şi autorii doctrinei respective ca un model „de integrare a tuturor resurselor societăţii în folosul sănătăţii“; adepţii acestei formule respectă medicina clasică, dar pledează pentru identificarea şi antrenarea şi altor resurse, inclusiv ale economiei sociale, în folosul comunităţii, punând accente deosebite şi pe: consiliere psihologică, de orientare profesională, juridică, integrare şi reinserţie socială cu precădere a pacienţilor cu dizabilităţi şi a celor suferinzi de cancer; alte activităţi sociale cu impact asupra sănătăţii, terapii alternative ale medicinii complementare sunt de asemenea promovate de medicina integrativă. Congresul de la Bucureşti, c