Un avantaj de şase goluri nu mai reprezintă de multă vremegaranţia unui succes în handbal. De acest lucru s-a convins,sâmbătă seara, şi HCM Constanţa, care a fost învinsă la Sarajevo deHC Bosna (scor 24-23), după ce au condus cu 13-7 în minutul 28 aljocului.
"Marinarii" (Sadoveac, foto) aveau nevoie de cel puţin un egalpentru a face pasul spre cele mai bune 16 echipe ale Europei. Şi aufost în grafic pe tot parcursul jocului, mai puţin însă la final.Bosniacii au reuşit să câştige în condiţiile în care erau conduşiîn minutul 56, scor 21-22. Mai mult, HCM a avut doi oameni în pluspe teren, dar nu a reuşit să înscrie. Bosna s-a desprins la24-22!!!, dar chiar şi în acest caz, Constanţa a mai avut şanse dea scoate egalul. După ce a redus din handicap, la ultima fază ameciului, Stavrositu nu l-a putut învinge pe portarul advers, iargazdele au fost cele care au exultat.
În urma acestei înfrângeri, Constanţa a retrogradat pe ultimul locîn grupa D şi mai are doar şanse matematice pentru a se califica.Mai exact o minune: HCM să bată joi pe Ciudad Real, iar Bosna şiSt. Petersburg să piardă cu Flensburg, respectiv CroaţiaZagreb.
Un avantaj de şase goluri nu mai reprezintă de multă vremegaranţia unui succes în handbal. De acest lucru s-a convins,sâmbătă seara, şi HCM Constanţa, care a fost învinsă la Sarajevo deHC Bosna (scor 24-23), după ce au condus cu 13-7 în minutul 28 aljocului.
"Marinarii" (Sadoveac, foto) aveau nevoie de cel puţin un egalpentru a face pasul spre cele mai bune 16 echipe ale Europei. Şi aufost în grafic pe tot parcursul jocului, mai puţin însă la final.Bosniacii au reuşit să câştige în condiţiile în care erau conduşiîn minutul 56, scor 21-22. Mai mult, HCM a avut doi oameni în pluspe teren, dar nu a reuşit să înscrie. Bosna s-a desprins la24-22!!!, dar chiar şi în acest caz, Constanţa a mai avut şanse dea scoat