Băile Herculane reprezintă cea mai veche staţiune din România, deosebit de pitorească, ocupanta unui loc important în Parcul Naţional Valea Cernei-Domogled, cât şi în istoria ţării noastre. La o altitudine de 160 m, pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, Băile Herculane au fost construite pe locul unei străvechi falii vulcanice.

Originea Băilor se întinde pe lungimea a două milenii. Atestarea documentară a staţiunii datează din anul 153, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştintă." Impresionaţi de puterea tămăduitoare a apelor Cernei, romanii sosiţi în Dacia au format un adevărat cult balnear, staţiunea constituind un important punct de atracţie pentru aristocraţia Romei antice. Băile Herculane au un patrimoniu istoric de excepţie, dovedit de 1851 de ani de existenţă (153-2004) neîntreruptă a staţiunii. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare.

După anul 1718, începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în timpul Imperiului Austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea „băilor", a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, dintre care amintim: Împăratul Iosif al ll-lea, Împăratul Francisc l şi Împărăteasa Charlotte, Împăratul Franz losef şi Împărateasa Elisabeta (Sissi). În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe cont