Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localităţile sucevene vor fi clasificate cu flori în cadrul proiectului "Floare de Bucovina"

Publicat in Gandul, marți 16 iulie 2013 ·

Localităţile sucevene vor fi clasificate cu flori, de la una la cinci, precum pensiunile, în cadrul proiectului "Floare de Bucovina", încadrarea urmând să reflecte gradul de frumuseţe al localităţii în ceea ce priveşte amenajarea urbanistică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat, marţi, în localitatea Frumoasa, că va lansa un proiect multianual "Floare de Bucovina" care presupune înfrumuseţarea tuturor celor 114 localităţi din judeţ.

El a spus că prin acest proiect va încuraja şi spiritul de competiţie, prin alocări de fonduri de la bugetul judeţean pentru primele trei localităţi clasate în concurs, dar că vor exista stimulente şi pentru şapte localităţi care vor primi menţiuni.

În urma acestei competiţii, care se va desfăşura anual, localităţile vor fi clasificate şi vor primi şi un număr de flori care să reflecte gradul de frumuseţe.

Nechifor a precizat că pe marcajele stradale vor fi inscripţionate numele localităţii şi numărul de flori pe care îl are.

"Ideea este de a crea o competiţie între localităţi, între gospodari şi între administraţiile publice cu scopul de a înfrumuseţa toate localităţile judeţului", a spus preşedintele CJ Suceava.

El a arătat că o comisie de evaluare din care vor face parte consilieri judeţeni şi personalităţi ale vieţii publice sucevene va juriza localităţile aflate în concurs, iar în fiecare an, după evaluare, acestea pot primi clasificări mai bune sau mai slabe.

Nechifor a mai spus că speră ca în câţiva ani toate localităţile judeţului să fie cotate cu patru sau cinci flori.

El a mai declarat că va discuta cu primarii din Suceava şi Fălticeni, care deţin sere proprii, pentru a livra flori, contra cost, localităţilor din judeţ, cu tipuri de flori specifice pentru zona de munte şi cea de câmpie.

"Îmi doresc ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 57 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°