Primele măsuri concrete de tranziţie spre economia de piaţă, adoptate în primăvara anului 1990, au provocat rumoare printre muncitorii României. Până la căderea comunismului, despre şomaj citiseră doar în manuale de istorie şi în articolele de propagandă din Scînteia, care "înfierau" capitalismul. Acum, fantoma şomajului bântuia halele de producţie ale fabricilor în care lucrau de-o viaţă. La fosta Uzină "23 August", rebotezată "Faur" la începutul anului, "înaintarea spre capitalism" aducea îngrijorare. Nu mai putea lucra în pierdere, ca în vremea comunismului, când unitatea era socotită "mecanicul-şef al industriei". I se mai spunea "ministerul 23" sau "uzina lui Tovarăşu'".
În luna mai 1990, conducerea administrativă a Uzinei "Faur" din Bucureşti se gândea să atragă investitori străini, care, împreună cu statul, să asigure funcţionarea unităţii şi în capitalism. Perspectiva privatizării i-a îngrozit însă pe muncitori, obişnuiţi în comunism cu siguranţa locului de muncă.
Ion Trofin, directorul tehnic al întreprinderii, relata pentru ziarul Adevărul că desele vizite ale lui Nicolae Ceauşescu la "23 August" nu au adus decât deservicii uzinei. Spre exemplu, la sfârşitul anilor '80, se produceau 1.600-2.000 de motoare diesel pe an. Aflat într-o "vizită de lucru", Ceauşescu a cerut suplimentarea producţiei la 6.000 de motoare pe an. Cineva, mai curajos, i-a atras atenţia că asemenea producţie era imposibil de realizat, ceea ce a atras furia "Tovarăşului".
A cerut dublarea cantităţii, la 12.000! Planul paranoic a fost pus în aplicare, construindu-se hale, capacităţi de producţie, instalaţii etc. S-au achiziţionat maşinile şi utilaje necesare unui asemenea volum de producţie. Rezultatul: după decembrie 1989, uzina avea investiţii de sute de milioane de lei blocate, care produceau pierderi.
Înainte ca Guvernul să ia o decizie privind v