Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Revista presei regionale

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

Aflaţi care sunt cele mai interesante subiecte care vor apărea astăzi în publicaţiile „Adevărul de Seară“ din regiunea Moldovei. Iaşi

Teodosian, încotro?

Viitorul copilului care şi-a ucis mama cu ciocanul este incert. Cel mai probabil băiatul va petrece câţiva ani într-un centru  pentru minorii care nu răspund penal, iar ulterior va fi dat în plasament. Următorii ani din viaţa lui Teodosian, copilului de 13 ani care şi-a ucis mama pe 12 iulie, va fi împărţit între centre de specialitate, care ar trebui să-l aducă „pe calea cea bună”.

În funcţie de verdictul medicilor, care vor stabili în urma expertizei medico-legale dacă băiatul suferă sau nu de o bolă psihică, autorităţile vor lua o decizie. În cazul în care se va constata că băiatul este sănătos, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) va propune,internarea într-un centru de specialitate. (Cătălina Cocoloş)

Botoşani

Ambulanţa acuzată că face taximetrie

Sute de servicii medicale nu au fost decontate pe motiv că sunt ilegale. Conducerea Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate susţine că ambulanţa este folosită de multe ori nejustificat. De partea cealaltă, ambulanţierii se simt victimele unui experiment informatic.

O comisie, alcătuită din  reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi Casei Judeţene de Asigurări de  Sănătate (CJAS) va verifica pe parcursul acestei săptămâni modul în care au fost cheltuite fondurile, situaţia deplasărilor şi serviciile efectuate. (Mihaela Iacob)

Vaslui

Salarii de vis la Primăria Vaslui

În cel mai sărac judeţ al ţării, funcţionarii publici din Primăria Vaslui se mândresc cu nişte salarii de invidiat. Potrivit declaraţiilor de avere, cel mai prost plătit angajat al municipalităţii încasează lunar peste 3.000 de le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°