Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CITIŢI listele cu candidaţii USL şi PDL aruncaţi în cursa electorală pentru primăriile din judeţul Olt!

Publicat in Adevarul, joi 3 mai 2012 ·

Cele două mari formaţiuni politice angrenate în alegerile din 10 iunie, USL şi PDL, au încheiat o parte a atribuţiilor ce le reveneau în această perioadă: au depus listele cu numele candidaţilor pentru primăriile din judeţ.

Plecarea fostului preşedinte al PDL Olt, Darius Vâlcov (fost primar al Slatinei, n.a.), la PSD în urmă cu o lună a lăsat un gol important în partidul pe care l-a condus din 2000 şi până în luna martie a.c., acesta luând cu sine o serie de primari "portocalii". Cei care au mai rămas în PDL au încercat să strângă rândurile şi să acopere găurile cu ce candidaţi au mai găsit. Pe de altă parte, Uniunea Social Liberală, alcătuită din PSD-PNL-PC, pare că se şi vede câştigătoare a alegerilor din 10 iunie prin "achiziţiile" reuşite în ultima lună. Primari şi parlamentari au părăsit de-a valma partidul unde s-au ghiftuit până în urmă cu puţin timp şi au încercat să se bage pe listele USL, doar-doar îşi vor păstra ambiţia de a candida din nou ca primari în localităţile de baştină.

Candidaţii USL la primăriile din judeţ: Slatina – Vâlcov Darius Bogdan – USL (PSD), Caracal – Ciocăzanu Eduard Claudiu – PSD, Balş – Teodosescu Mădălin Ady USL (PNL), Corabia – Oane Iulică (PSD), Drăgăneşti Olt – Rotaru Pantelie (PSD), Piatra Olt – Udrescu Tudor PSD, Potcoava – Mateiana Florin USL (PSD), Scorniceşti – Nedelea Constantin PSD, Baldovineşti – Enescu Ion USL (PSD), Băbiciu – Andrei Emilian USL (PSD), Bălteni – Marineaţă Tudor – USL (PSD), Bărăşti – Gealapu Vergil PSD, Bârza – Vlăduţ Marin – PSD, Bobiceşti – Badea Marian – PSD, Brastavăţu – Oprea Cici Constantin PSD, Brâncoveni – Cheroiu Ion PSD, Brebeni – Andronie Florentin PSD, Bucinişu – Radu Miltiade USL (PNL), Călui – Rotaru Constantin PSD, Cârlogani – Văduva Ionel PSD, Cezieni – Guşatu Dănuţ USL (PSD), Cilieni – Marancea Ionel USL (PNL), Coloneşti – Stan Valerică Mircea USL (PSD), Corbu – Dinuţ Con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 40 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°