Din aceeaşi tipologie umană cu fiinţa vanghelică şi cu aceeaşi (dacă nu chiar mai mare) putere de a atrage privirile şi a stârni comentarii este Gigi Becali, "latifundiarul din Pipera", "finanţatorul Stelei", "războinicul luminii", fumător cu portţigaretul, delicat mânuitor al răngii in repararea automobilelor de lux şi adept al pungii de plastic pe post de portofel pentru valută. Numele său a inflăcărat imaginaţia derivativă a jurnaliştilor, dând naştere unei adevărate familii de cuvinte, dintre care cel puţin două sunt polisemantice. Adjectivul becalian (a cum le zice şi le face Becali, mai rar!) era previzibil, toate personalităţile având un adjectiv format cu sufixul -an (iliescian, băsescian, chiar păunescian sau, pentru cunoscători, cioculescian sau cioranian), aşa că ne vom ocupa nu de el, ci de substantivele pe care le acompaniază, formând impreună memorabile şi inseparabile sintagme: bălăcăreli becaliene (G. 29 I 08 p. 12); gest becalian - de a achita o notă de plată (Tribuna 11 V 09) sau de a impărţi bani (Ieşeanul 11 VII 08); palatul becalian (Caţ. 24 III 10) şi, prin generalizare, palat becalian (După afaceri 14 IX 07); recital becalian televizat (Crai nou 7 V 05); stilul becalian de a face politică (Graiul Maramureşului 10 XI 07); şiretlic becalian (arges.prosport.ro 14 VIII 09). Becalismul, substantiv polisemantic, ar reprezenta, dacă ar fi să ne luăm după un titlu ieşean (Z. de Iaşi 23 IX 06), o "ştiinţă şi meserie", un potenţial intruchipat şi ratat in concretizare. Un bau-bau pentru apărătorii valorilor europene care, când il văd pe Gigi Becali in acţiune, răsuflă uşuraţi şi nu se mai tem de ameninţarea naţionalismului, a ortodoxiei sau a valorilor familiale (intr-un cuvânt, de românismul devenit, din filozofie, sfadă de precupeţe). Al doilea sens ar fi cel politic-economic, modelul de capitalism românesc, autocratic şi analfabet, care "pr