Exerciţiul s-a desfăşurat în această dimineaţă şi a vizat verificarea sistemelor de alarmă în caz de incendiu. Pompierii au concluzionat că inspectoratul este bine protejat, având toate sistemele funcţionale
Exerciţiul a presupus simularea izbucnirii unui incendiu la sala de festivităţi a instituţiei, din cauza suprasolicitării videoproiectorului, cu pericol de propagare la celelalte săli ale imobilului La ora 10.30, cinci autospeciale ale ISU, dintre care 3 cu apă şi spumă, Descarcerearea şi o ambulanţă SMURD au înconjurat clădirea IŞJ.
Mai mulţi vecini s-au impacientat crezând că este vorba de un eveniment real, mai ales că furtunele de apă desfăşurate rapid şi echipamentul de protecţie purtat de pompierii care au intrat în clădire au dat impresia unei acţiuni veridice.
Forţele de intervenţie au găsit, la etajul 1 al clădirii şi o victimă intoxicată cu fum care a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean de echipajul de la SMURD.
„Ceea ce am găsit la inspectorat, ca dotare, nu se compară cu multe instituţii. Au senzor de detectare a fumului, sistem de alertă în caz de incendiu iar personalul cunoaşte sarcinile pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor", a declarat lt col. Viorel Balla, şeful Centrului Operaţional din cadrul ISU Vrancea.
Şi şeful interimar al inspectoratului, profesorul Stan Rogoz s-a declarat mulţumit de exerciţiul derulat azi.