Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceauşescu şi sportul: \"Tovarăşi, să nu mai mergem pe echipe mari\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 iunie 2011 ·

În vara lui 1983, după Universiada de la Edmonton, Canada, dictatorul făcea adevărate şedinţe de analiză sportivă în CC al PCR. Nervos, reproşa că săritura în lungime a atletei Anişora Cuşmir a fost prea scurtă. Sursa: AGERPRES

1 /.

Nicolae Ceauşescu, dictator şi jucător amator de volei la vila sa de la Snagov (unde, potrivit martorilor, era de cele mai multe ori lăsat să câştige sau iertat dacă se ajuta cu mâna pe fileu când sărea după minge), le dădea indicaţii şi îi certa pe şefii sportului românesc, chiar în miezul întâlnirilor oficiale ale conducerii partidului.

Sportul îşi făcea loc cu uşurinţă printre subiectele economice, politice sau sociale de la şedinţele Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român (PCR). Iar Ceauşescu avea, ca în orice domeniu de altfel, trecere în faţa oricărei expertize venite din partea unor specialişti.

"Evenimentul zilei" publică, în exclusivitate, stenograma unei şedinţe din august 1983 a CC al PCR, document ce dezvăluie o parte dintre raporturile pe care cuplul dictatorial le avea cu lumea sportivă.

Oameni puţini, medalii multe. Calculul unui dictator

Întâlnirea suprinsă în stenogramă avea loc la câteva zile după Universiada de la Edmonton, Canada, din 1-12 iulie, unde România se clasase pe locul cinci, cu şase medalii de aur, 11 de argint şi zece de bronz. Ceauşescu îi reproşează generalului Marin Dragnea, preşedintele Comitetului Olimpic Român (COR) şi şef al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (CNEFS) de la acea vreme, că în delegaţia României în Canada au fost incluşi "oameni mulţi", în special tehnicieni, şi tranşează, scurt, ca, pe viitor, sportul românesc să se axeze pe "disciplinele cu oameni puţini".

Calculul "băbesc" al dictatorului privind sportul transpare din spusele sale: la atletism sau gimnastică poţi lua cu oa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°