Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi bani pentru investiţiile din Vrancea

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 31 iulie 2013 ·

Peste 4,5 milioane de lei este suma cu care Consiliul Judeţean Vrancea va rectifica bugetul propriu în şedinţa ordinară de astăzi. Tot în şedinţa de astăzi va fi rectificat şi bugetul instituţiilor publice de sub autoritatea Consiliului Judeţean Vrancea, pe anul 2013.

Cea mai mare sumă, aproximativ 3 milioane de lei, a fost alocată la capitolul „Drumuri şi poduri“, pentru întreţinerea curentă a drumurilor pe timp de vară -1 milion de lei; 1,7 milioane lei pentru aducerea unor sectoare de drum la starea tehnică iniţială după ce au fost afectate de fenomene meteorologice deosebite (inundaţii, alunecări de teren); 200 mii lei pentru întreţinerea curentă pe timp de iarnă.

Consiliul Judeţean Vrancea va aloca un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la fostul sediu al Prefecturii Putna. Totodată, vor fi modificaţi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii, ca urmare a necesităţii realizării unor lucrări ce nu au fost prinse în documentaţia iniţială.

Prin continuarea lucrărilor de reabilitare, consolidare şi dotare a Şcolii din Vidra va fi alocată suma de 320 mii lei. Obiectivul va fi inclus în Lista monumentelor istorice şi poate deveni un punct de atracţie turistică. Întrucât Vidra este cunoscută ca „Poarta de intrare în Ţara Vrancei“, se are în vedere transformarea acestui obiectiv de patrimoniu în centru etnografic, în cadrul căruia vor fi expuse obiecte de artă populară din Vrancea.

Totodată, Consiliul Judeţean va aloca 17 mii lei pentru suplimentarea alocaţiilor bugetare la poziţia „Reparaţii curente” la sediul Centrului Militar Zonal, reparaţii necesare în urma anvelopării clădirii în anul 2013.

Rectificarea bugetară mai prevede alocarea sumei de 20 mii lei pentru aducerea în ţară a trupurilor neînsufleţite a doi vrânceni decedaţi în străinătate şi 31 mii lei pentru plata cotizaţiei anu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 30 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 55 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 44 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°