I-am si clonat pe batranii acriti, care te-ar mitralia daca le spui ca "deni popedi" se numeste altfel: ii regasim, cu toate umorile lor imperiale si romanofobe, in retorica unor pusti care confunda jovial toleranta cu lipsa de discernamant si afecteaza o superioara atitudine comprehensiva acolo unde ar fi trebuit, dimpotriva, sa puncteze detasat, cu toata cruditatea varstei. 9 mai si cele doua secole care au trecut de la anexarea Basarabiei - doi agenti care provoaca cel mai bine culisele mentalului social de la noi. Asta am inteles-o indeosebi miercurea trecuta, intr-un oras de provincie, condus de reprezentanti ai PLDM-ului (cel care parca ne-a promis o tara „fara Voronin si fara comunisti"). Un deja vu sinistru si halucinant, cu aceiasi batrani intratabili, care gandesc in termenii maniheisti si ireductibili ai perioadei sovietice, lume care abia isi poate stapani animozitatea cand aude vorba romaneasca. De cat timp se afla pe la noi? De peste o jumatate de veac, unii - de si mai mult. Se sparie gandul, vorba cronicarului, cand incerci sa intelegi crunta lor inaderenta la realitatile in care si-au cheltuit veleatul. Nu este doar imprudent (si, hai sa zic, excesiv pentru viziunea lor datata) sa-i provoci la o discutie pe tema asta (9 mai, eliberare etc.) - e o prostie de-a binelea. Sunt fantosele unei epoci disparute, „personaje intr-un film vechi, uitat pe o polita prafuita", cum spune Vitalie Ciobanu in editorialul sau din „Adevarul" (editie de Moldova, din 11 mai 2012). Adunati si incolonati (cum a fost si de data asta), pusi sa marsaluiasca in sunete de fanfara sau sa vorbeasca de la microfon, iti dau un sentiment acut de teroare, pentru ca umanul lor pare actionat mecanic, discursul lor nu e doar previzibil - inca ne mai strabate, el insusi, prin circuite, lest cultural de care nici generatia mea (cea a perestroikaisi a „podurilor de flori") nu se va debarasa