Membrii comisiei de anchetă de la Ministerul Sănătăţii au cerut conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti documente privind achiziţii, au stat de vorbă cu câţiva medici şi au vizitat spitalul, a spus managerul SJU, care nu a putut preciza dacă s-a discutat cu bolnavii şi cu rudele acestora.
Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, membrii comisiei de anchetă de la Ministerul Sănătăţii au solicitat conducerii unităţii sanitare documente privind activitatea spitalului pe mai multe zone, de la achiziţii până la regulamente interne şi fişe de post, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ne-au cerut documente legate de activitatea financiară, de achiziţiile de medicamente şi materiale sanitare, printre materiale sanitare - achiziţiile bisturie, material dezinfectant şi alt fel de achiziţii. Ne-au fost solicitate raportări vizavi de infecţiile nozocomiale, de dezinfectant şi de sălile operaţii. Ne-au fost solicitate autorizaţiile sanitare de funcţionare, regulamentul de organizare şi regulamentul intern, fişe de post, deci practic documente privind întreaga activitate a spitalului", a declarat, vineri, Adrian Strâmbeanu.
Întrebat cu câţi dintre medicii din spital au stat de vorbă membrii comisiei de anchetă, managerul SJU Ploieşti a spus că nu ştie cifra exactă a medicilor care au discutat cu comisia, spunând că este vorba despre "cel puţin cu cinci medici". Printre medicii care au stat de vorbă cu membrii comisiei de la MS se numără şi medicul chirurg Dan Oprea.
De asemenea, întrebat dacă membrii comisiei au mers şi în saloane să stea de vorbă cu pacienţi şi cu rude ale acestora, managerul SJU Ploieşti a spus: "Nu vă pot spune aşa ceva, pentru că nu am însoţit comisia. Au fost echipe din partea comisiei care unii au văzut blocul operator, alţii sălile de operaţie, în altă parte saloanele, sal