În urmă cu 65 de ani, într-o zi de 14 iulie 1947, primul regim democrat-popular al României, condus de doctorul Petru Groza, aresta pe un mic aeroport din apropierea Bucureştiului, la Tămădău, un grup de periculoşi complotişti, pregătiţi să fugă în străinătate spre a-şi continua, alături de emigraţia reacţionară, opera de denigrare a realizărilor României eliberate de sub dominaţia burghezo moşierească. În centrul acestei delegaţii de agenţi sabotori se afla nimeni altul decât Ion Mihalache, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional- Ţărănesc.
Înscenarea de la Tămădău este doar primul act al unei drame de debutează în acest iulie 1947 pentru a şi atinge punctul final, câteva luni mai târziu, în noiembrie. Mecanismul democrat – popular se pune în mişcare, iar ceea ce se realizează este un caz, clasic, de anihilare parlamentar- penală a opoziţiei ce supravieţuise alegerilor falsificate din noiembrie 1946. Pe data de 29 iulie, Adunarea Deputaţilor valida iniţiativa de dizolvare a Partidului Naţional- Ţărănesc , după ce , cu câteva zile înainte, decisese să ridice imunitatea deputaţilor acestuia. Drumul către procesul public din toamna lui 1947 era deschis.
Din această vară / toamnă a lui 1947 ne mai rămân puţine imagini. În absenţa televiziunilor care să fi adăpostit analiştii chemaţi să condamne trădarea la ore de maximă audienţă, , mărturiile acestui timp în care Partidul Naţional- Ţărănesc este lichidat asemeni unei asociaţii criminale se reduc la ziarele epocii şi la jurnalele de actualităţi. Se aude, pe acest fundal al sfârşitului de an 1947, sunetul noii lumi pe cale de a se naşte- o lume pentru care ura, fanatismul şi resentimentul sunt cărămizile pe care se ridică speranţele viitorului. Regimul totalitar impune o lectură a democraţiei ce exclude, programatic, pluralismul.
Din aceste urme ale unui trecut care pare