Şumudică a fost păcălit de Jean Pădureanu, care acum refuză să-i plătească prima de obiectiv şi salariile restante. "Să demonstreze dacă poate", a replicat cel poreclit "Lordul". Noul antrenor al Rapidului a plecat cu un gust amar de la Bistriţa.
Şumudică s-a ales cu o gaură de 65.000 de euro pe card. Pentru a-şi îndeplini visul de a antrena la Rapid, el a trebuit să descopere că "Lordul" Jean Pădureanu a obosit să se mai comporte ca un lord.
Cea dintîi ţeapă a fost legată de prima pentru salvarea de la retrogradare, de 50.000 de euro. "Marius a fost de bună-credinţă şi a fost de acord ca aceşti bani să nu fie prinşi în contractul iniţial. Atunci cînd a cerut să se treacă suma într-un act oficial, Pădureanu nu a mai vrut", povesteşte o persoană din anturajul antrenorului rapidist.
De asemenea, Şumudică (39 de ani) mai are de luat şi 15.000 de euro reprezentînd bonusuri pentru victoriile Gloriei. "Nu am ce să comentez, să demonstreze dacă poate", a replicat "Lordul".
Surpriza de la LPF
Şumudică nu are cum să demonstreze că are de luat cei 50.000 de euro pentru evitarea retrogradării, înţelegerea a fost verbală şi a mers pe cuvîntul lui Pădureanu.
De curînd, noul antrenor al Rapidului a mai avut o surpriză, fără urmări financiare, dar care i-a demonstrat că Jean Pădureanu şi-a luat din timp măsuri. "Vezi că Gloria a depus pentru tine la Ligă un contract cu un salariu lunar de 1.200 de lei", l-a anunţat un oficial LPF pe Şumudică. Era doar contractul de muncă, Pădureanu "uitînd" să ataşeze şi convenţia civilă în care era trecută diferenţa de pînă la 4.000 de euro lunar.
De ce ar fi făcut Pădureanu această mutare? În cazul în care l-ar fi dat afară pe Şumi sau acesta ar fi depus memoriu, daunele s-ar fi calculat raportate la salariul de 300 de euro lunar şi nu la suma reală! "Nu comente