Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia are nevoie de banii UE şi FMI până la 19 mai

Publicat in Romania Libera, marți 27 aprilie 2010 ·

Grecia are nevoie de banii de la Uniunea Europeană şi FMI până la 19 mai, întrucât nu se mai poate împrumuta de pe pieţe, a spus, marţi, ministrul elen de Finanţe Georges Papaconstantinou, citat de Mediafax.

"Termenul limită este 19 mai, dată la care ajung la maturitate obligaţiuni elene în valoare de nouă miliarde de euro", a spus ministrul. Papaconstantinou a explicat deputaţilor socialişti eleni că, având în vedere incapacitatea Greciei de a apela la pieţe, acordul trebuie finalizat, aprobat, semnat şi banii deblocaţi de FMI şi partenerii europeni până la acea dată. În acest context, "situaţia politică din Europa nu ajută, deoarece opiniile sunt deseori divergente şi lipsite de claritate", a mai spus ministrul.

Papaconstantinou a arătat, luni, că în prezent condiţiile la care Grecia se poate împrumuta de pe pieţe au devenit prohibitive, cu alte cuvinte ţara este incapabilă să mai obţină credite. Ministrul a recunoscut pe de altă parte că deficitul bugetar aferent anului 2009, estimat la 13,6% de biroul european de statistică Eurostat, ar putea ajunge la 14%.

Grecia are nevoie de banii de la Uniunea Europeană şi FMI până la 19 mai, întrucât nu se mai poate împrumuta de pe pieţe, a spus, marţi, ministrul elen de Finanţe Georges Papaconstantinou, citat de Mediafax.

"Termenul limită este 19 mai, dată la care ajung la maturitate obligaţiuni elene în valoare de nouă miliarde de euro", a spus ministrul. Papaconstantinou a explicat deputaţilor socialişti eleni că, având în vedere incapacitatea Greciei de a apela la pieţe, acordul trebuie finalizat, aprobat, semnat şi banii deblocaţi de FMI şi partenerii europeni până la acea dată. În acest context, "situaţia politică din Europa nu ajută, deoarece opiniile sunt deseori divergente şi lipsite de claritate", a mai spus ministrul.

Papaconstantinou a arătat, luni, că în prezent condiţiile la care G

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 38 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 22 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum 57 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe până vineri dimineața

Press Alert acum 48 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă până vineri dimineața pe râuri din nouă județe. Alerta dată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vine după codul galben de ploi torenţiale tran

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Wall-Street.ro acum 19 minute
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur,

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Viktor Orban a vorbit cu Zelenski înainte de a-l primi în vizită pe preşedintele Chinei. Ce au discutat cei doi lideri

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului. Au fost trecute în revistă

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum o ora
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°