Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Atac armat la un liceu din Colorado, soldat cu rănirea a două persoane

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Un elev american al unui liceu din Colorado a deschis focul asupra a doi colegi, unul dintre ei aflându-se în stare gravă, iar celălalt fiind rănit doar superficial, înainte ca atacatorul să comită suicidul, informează BBC.

„Suspectul a fost găsit în interiorul şcolii şi era mort în urma sinuciderii prin împuşcare”, au anunţat politiştii americani.

„Persoana înarmată este decedată, iar din primele informaţii rezultă că s-a sinucis” au precizat forţele de ordine, nefăcând public până acum numele elevului.

Un elev a declarat pentru un post afiliat al CBS că a auzit trei focuri de armă, apoi s-a ascuns într-o cameră.

Atacatorul, elev la liceul Arapahoe din Centennial, a adus o armă la şcoală. Acesta, potrivit martorilor, îl căuta pe un profesor de-al său.

„Elevul căuta un anumit profesor. Acesta a fost informat de situaţie şi a părăsit rapid liceul”, au precizat politiştii americani.

Un elev al liceului a necesitat internarea de urgenţă la spital după ce a fost împuşcat de către atacator. Un al doilea elev a suferit doar un tramumatism uşor, nefiind vorba de o rănire prin împuşcare.

Guvernatorul din Colorado, John Hickenlooper, s-a arătat impresionat de răspunsul prompt al autorităţilor la incidentul de vineri. „Rugăciunile noastre sunt alături de întreaga comunitate”, a spus acesta.

Imagini ale posturilor de televiziune americane arătau cum mai multe grupuri de elevi sunt evacuate din clădirea liceului.

Atacul armat de la Arapahoe survine în preajma comemorării violenţelor din Newtown, Connecticut, atac în care şi-au pierdut viaţa 26 de persoane, dintre care 20 de copii.

Citeşte şi:

Cele mai sângeroase atacuri armate din instituţiile şcolare şi universitare

Atacul comis vineri într-o şcoală primară din Connecticut (nord-estul SUA), soldat cu 27 de morţi, dintre care majoritatea copii, este u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°