Avea un ten intunecat, prietenii si familia ii spuneau “Maurul”. Sotia sa, care l-a adorat, venea dintr-o ilustra familie aristocratica. Eroul sau cultural era Prometeu, marele razvratit. Maxima favorita: De omnibus dubitandum. Evreu fiind, si-a detestat evreitatea. Ii admira pe Shelley si pe Heine. Toate revolutiile moderne au fost cumva legate de numele sau. Hegelian de stanga ca formatie, era iacobin prin instinct. Raymond Aron a scris candva despre marxismele imaginare. La doua decenii de la naruirea URSS, un imperiu intemeiat in 1917 pe utopia marxista, excitati de criza financiara din ultimii ani, ideologii stangii se straduie sa recompuna imaginea unui Karl Marx strain de excesele si atrocitatile bolsevismului. Un Marx profet al democratiei de masa, radicala, directa si participativa, un Marx imaculat, fidel lui Hegel, ba chiar, pe urmele lui Marcuse si Sartre, un Marx heideggerian. Un Marx pentru secolul XXI, emancipat, fresh si cool, nascut din spuma marii, scapat de povara stingheritoarelor amintiri din veacul sarmei ghimpate, al proceselor-spectacol, al camerelor de tortura si al Gulagului. Un Marx fara istorie. Un Marx care se indigneaza.

De la Edgar Morin si Alain Badiou, trecand prin Slavoj Zizek si Istvan Meszaros, la Ernesto Laclau si Chantal Mouffe, ne intanim cu aceleasi atacuri la adresa capitalismului liberal vazut ca plutocratie fara suflet. Neo-marxistii sunt acum deschisi catre dialogul cu ideile lui Carl Schmitt in numele ostilitatii comune in raport cu valorile liberale. Recomand aici excelenta carte a profesorului de la Princeton, Jan-Werner Muller, “Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe” (Yale University Press, 2011). O carte comparabila cu lucrarile clasice ale unor George Lichtheim, Jacob Talmon si Peter Viereck. Scrie Jurgen Habermas pe coperata a patra: “Jan-Werner Muller illuminates az never-ending