Impresionat de atmosfera de la Bucureşti, „Mister KO“ anunţă că doreşte să-şi încheie cariera de boxer profesionist într-o gală organizată în ţară.

E omul momentului în România, dar a rămas la fel de modest ca atunci când era doar un tânăr boxer care tocmai realizase că doar o carieră la profesionişti îi poate aduce o viaţă mai bună. Lucian Bute rămâne un om simplu, care râde şi plânge cu aceeaşi uşurinţă cu care dislocă fălcile adversarilor în ringul de box. La numărul 100 al rubricii „Momentul Adevărului", singurul interviu pe teme sportive care rezistă pe piaţă, campionul categoriei supermijlocie, versiunea IBF, dezvăluie, în premieră, o sumedenie de lucruri pe care lumea nu le ştie despre el.

„Adevărul": De la „Pelicanul" la „Mister KO" e distanţă mare?

Lucian Bute: Oho. Ca de la Pechea la Montreal. „Pelicanul" eram când m-am apucat de box, un puştan înăltuţ şi subţirel. „Mister KO" mi-au zis canadienii pentru că termin meciurile înainte de termen. Nu poţi compara momentele, am impresia că vin din lumi diferite.

Ce a fost mai dificil, începutul la amatori sau debutul la profesionişti?

La profesionişti. Când m-am apucat de box la 14 ani nu ştiam dacă o să ajung sau nu ceva. Când am trecut la profesionişti, la 22 de ani, n-aveam voie să dau greş. Era unica mea şansă pentru a trăi mai bine. Ca amator, căştigam, la un moment dat, în jur de 1.000 de euro pe lună, dar nu puteam să-mi fac un viitor cu banii ăştia, mai ales că nu ştiam cât timp îi voi lua.

"La nivelul la care sunt eu nu pot face mai mult de trei meciuri pe an. E istovitor şi greu de recuperat organismul după perioade lungi de pregătire.''

Cum a fost începutul la Montreal?

Greu, foarte greu. Eram totuşi un copil, nu ştiam nicio limbă străină, nu ştiam nimic. Doar să dau şi să primesc pumni. Pe vremea aia mai şi luam, acum m-am