A învăţat meseria de curelar de la tatăl lui. Acum nici nu îşi mai aduce aminte câte ace i-au trecut prin piele, dar nu a renunţat la ceea ce ştie să facă mai bine. Nea Marin Gulie îşi începe povestea molcom şezând lângă obiectele realizate de mâna lui. Vrea să ştim că pentru el ziua curge altfel, în atelierul pe care îl are acasă. Este mereu cu zâmbetul pe buze, iar fiecare împunsătură de ac este pentru el ceva aparte. „Eu în tot ceea fac pun suflet. Pentru mine o curea de ceas este la fel de importantă ca un ham mare pentru un cal. Chiar dacă familia la început nu a văzut tocmai cu ochi buni afacerea mea, acum ştiu că aşa am reuşit să le ofer un viitor“, povesteşte Marin Gulie, curelar de meserie. Mâinile lui bătătorite arată clar că toată viaţa a muncit din greu.

Lucruri ciudate pentru străini

Curelarul susţine că străinii sunt mult mai pretenţioşi decât oltenii. Vor ca obiectul pe care îl cumpără să fie unicat, cusut la mână şi, dacă se poate,  cu broderie. „Au venit la mine odată doi bărbaţi din Germania şi mi-au cerut un ham mic pentru colecţie. Umblau prin lume şi adunau obiecte bine lucrate şi ieşite din comun. M-au întors cu el de două ori din drum, îmi cereau să mai adaug câte ceva, să fie unicat“, spune bătrânul de 64 de ani.

Citeşte azi, în Adevărul de Seară, cum îşi vede nea Marin proiectată meseria în viitor.