Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea bună Steaua sau prea slabă Liga? Am lansat o dezbatere după afirmaţiile făcute de Piţi. Cine-i dă dreptate, cine-l contrazice

Publicat in Pro Sport, miercuri 3 aprilie 2013 ·

ProSport a discutat cu oameni din fotbalul românesc şi doar câţiva i-au dat dreptate selecţionerului, printre ei aflându-se Ilie Stan, Ovidiu Sabău şi Jean Pădureanu

În schimb, Dinu Gheorghe şi Viorel Hizo îl pun la punct pe selecţioner

Cu un avans de 13 puncte faţă de locul doi, Steaua mătură tot în competiţia internă! Doar rivala din Ştefan cel Mare mai reuşea o asemenea performanţă, în sezonul 1999-2000, când a adunat 65 de puncte, iar pe poziţia secundă era situată gruparea din Giuleşti. Rezultatele „viteziştilor” lui Reghecampf nu l-au impresionat pe selecţionerul „tricolorilor”: „Acest campionat este unul dintre cele mai slabe din istorie. Ăsta e adevărul. Avem echipe care au dispărut din fotbal, altele care suferă din punct de vedere financiar. Suntem la pământ!”, a spus Piţurcă.

Sabău: "Steaua e bună, dar n-are adversar"

ProSport a disecat aceste declaraţii, venite de la Casa Fotbalului şi a discutat cu mai mulţi antrenori şi preşedinţi din prima Ligă. Multe păreri îl contrazic pe Piţurcă, însă sunt şi altele care îi dau dreptate. În tabăra Pro-Piţi, Ilie Stan este primul care preia legătura: “Piţurcă are dreptate în proporţie de 80%! Şi nu pot să vorbesc dacă e cel mai slab campionat din istorie, pentru că eu m-am născut mai târziu. Văd şi eu ce antrenez, cu tot respectul pentru actualii jucători, dar... O să mergem din eşec în eşec dacă nu vom veni cu nişte jucători tineri din urmă”, a spus antrenorul Chiajnei.

De aceeaşi părere cu Piţurcă este şi Ioan Ovidiu Sabău. „Avem un campionat slab, multe echipe nu au bani, multe sunt în pragul desfiinţării. Steaua este foarte bună, recunosc, însă nu are adversar. CFR, Vaslui, Dinamo sau Rapid sunt prea modeste pentru a pune probleme. Bine, nici nu vreau să iau din meritele steliştilor, dar nu au adversar”, a declarat şi fostul tehnician din Giuleşti.

Şi Jean Pădureanu est

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 45 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°