Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Malul celălalt: de 38 de ori poezie sîrbă pe româneşte

Publicat in Observator Cultural, vineri 21 decembrie 2012 ·

„ştii ce-am să fac:

am să-ţi stric jucăria

numită durere“. (Miroslav Antić, Poezie fără moarte)

Antologiile implică, în general, o muncă grea şi complicată. Minuţioasă şi îndelungată. Îţi iau mult timp şi cer multă tărie să le duci la capăt – de la selecţia autorilor pînă la selecţia textelor lor şi apoi la munca strîngerii drepturilor de autor şi multe altele. E mai uşor cînd tema vine cumva de la sine, cînd faci o antologie a unui festival cu autorii participanţi sau a unui atelier literar cu tema deja stabilită, unde oricum nu ai ce selecta, participanţii sînt cei care vor apărea şi în carte. Tematic, dacă ştii ce vrei, nu e greu, ştii tema, alegi autorii, publici cartea. Complicat devine însă cînd încerci să cartografiezi zone literare din afara ţării şi a limbii în care scrii. Cînd îţi asumi o astfel de muncă, atunci treci la un cu totul alt nivel. În primul rînd, nu îţi poate veni o astfel de idee decît abia cînd ai destulă pricepere încît să realizezi necesitatea unei astfel de cărţi aici, în România, în al doilea rînd, nu ai cum să începi să te pui pe treabă dacă nu eşti în stare să duci o astfel de muncă la bun sfîrşit şi nu realizezi toată greutatea ei. În ultimii ani, în România au apărut foarte puţine traduceri de poezie străină, darămite antologii – una dintre puţinele şi bunele antologii din ultimii ani pe poezie străină este cea apărută în 2011, la Casa de Editură „Max Blecher“, şi intitulatăColonia poetică (coordonată de Claudiu Komartin) şi care a reuşit să ofere o imagine a ce se întîmplă în poezia suedeză de azi. Deşi cu texte bine alese şi într-o română care te face să ai tendinţa să uiţi că sunt traduceri, cei 15 poeţi suedezi, prezentaţi în acel volum de către alţi 15 poeţi români, nu au părut să producă mari reacţii sau să aibă vreun impact – dacă ar fi să ţin cont de recenzii sau de amintiri ale acestei cărţi chiar şi la

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 13 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 4 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 3 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 3 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°