Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Italienii" au luat cu asalt Stomatologia

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 29 august 2003 ·

Intorsi din strainatate cu bani strinsi cu mult efort, romascanii solicita lucrari dentare de sute sau chiar mii de dolari. In lunile de vara, medicii stomatologi au lucrat mult peste program, pina tirziu in noapte. In aceasta vara, Romanul a semanat mai mult cu un oras turistic, daca stam sa ne gindim la numarul romascanilor care s-au intors din Italia. Acest lucru s-a putut constata destul de usor, atit din numarul mare de masini inmatriculate in Italia, din conturile din banci sau din serviciile medicale prestate. Printre cei mai solicitati in aceasta perioada au fost si medicii stomatologi din cadrul Policlinicii Stomatologice Roman, care au avut un volum de munca cu mult peste media obisnuita. Potrivit acestora, in lunile iulie si august, cabinetele stomatologice au fost mai tot timpul pline de persoane care au lucrat in Italia si s-au intors in tara, pentru a-si petrece concediile. Si, pentru ca in Italia serviciile medicale sint mult mai scumpe decit in Romania, "italienii" au preferat sa se trateze in tara. Medicii stomatologi spun ca volumul de munca a crescut cu 150% fata de media obisnuita, fiind nevoiti sa lucreze, uneori, pina noaptea tirziu. "In lunile iulie si august, volumul de munca la toate cabinetele din Policlinica stomatologica au crescut fata de media obisnuita. Si anul trecut am avut un volum mare de munca, insa nu ca acum. Cred ca s-au acordat foarte multe permise de munca, iar acum se intorc in tara si, pentru ca serviciile medicale in strainatate sint mult mai scumpe, prefera sa apeleze la medicii din tara. In afara de consultatiile obisnuite, in medie au fost cam 10-15 programari pe zi pentru persoanele care s-au intors din strainatate", ne-a spus medicul primar stomatolog Manuela Enea, din cadrul Policlinicii Stomatologice Roman. Medicii stomatologi spun ca majoritatea consultatiilor au fost acordate persoanelor venite din Italia si mai pu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 41 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°